Trimite e-mail | Printeaza
Externe
17.11.2009

Secretarul de stat al României a discutat la Washington cu negociatorul american în formatul 5+2 privind soluţionarea conflictului transnistrean

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu, aflat într-o vizită de lucru la Washington, a avut ieri, 16 noiembrie 2009, întrevederi cu oficiali americani din cadrul Departamentului de Stat: Pamela Quanrud, adjunct al asistentului pentru Europa de Nord, Europa Centrală şi statele baltice al secretarului de stat, Nancy McEldowney, adjunct principal al asistentului pentru afaceri europene al secretarului de stat şi Dan Russel, adjunct al asistentului pentru Rusia, Ucraina şi Belarus al secretarului de stat şi negociatorul american în formatul '5+2' privind soluţionarea conflictului transnistrean.

Potrivit unui comunicat al MAE român, un loc aparte în cadrul discuţiilor a revenit situaţiei din vecinătatea estică a României, cu accent asupra problematicii Republica Moldova. Secretarul de stat Bogdan Aurescu a exprimat, în acest context, satisfacţia părţii române pentru rezultatele deosebite ale recentei vizite la Bucureşti a primului-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, adresând, în acelaşi timp, mulţumiri oficialilor americani pentru sprijinul consistent acordat guvernului de la Chişinău. Au fost discutate, de asemenea, perspectivele consolidării cooperării româno-americane pe această temă.

Bogdan Aurescu a arătat în cadrul discuţiilor progresele înregistrate de România în îndeplinirea criteriilor tehnice de acces în programul Visa Waiver, subliniind, în acelaşi timp, importanţa colaborării strânse cu partea americană, inclusiv prin Ambasada SUA la Bucureşti, în vederea reducerii ratei de refuz a solicitărilor de viză. Oficialii americani au exprimat întreaga disponibilitate pentru a lucra împreună cu România în acest sens, orizontul temporal de finalizare a acestui demers depinzând inclusiv de capacitatea autorităţilor americane de implementare a sistemului electronic de monitorizare a ieşirilor de pe teritoriul SUA.

În cadrul întrevederilor au fost abordate aspecte ale relaţiei bilaterale şi teme de interes comun de pe agenda internaţională, întâlnirile de la Departamentul de Stat continuând discuţii începute în timpul recentei vizite la Bucureşti (22 octombrie) a vicepreşedintelui SUA, Joseph Biden. Interlocutorii au exprimat, în acest context, satisfacţia deosebită pentru rezultatele acestei vizite, care şi-a atins, în întregime, obiectivele propuse, atât în plan bilateral, cât şi în context regional.

Demnitarul român a reiterat interesul părţii române pentru aprofundarea consultărilor cu SUA pe tema Afganistanului, ulterior anunţării, de către Administraţia de la Washington, a noii strategii privind această ţară. De asemenea, Bogdan Aurescu a exprimat disponibilitatea României pentru continuarea discuţiilor privind perspectivele noului proiect al scutului antirachetă propus de preşedintele Obama, în contextul dezbaterii în curs din cadrul NATO, în conformitate cu principiul indivizibilităţii securităţii statelor aliate.

A avut loc, totodată, un schimb de opinii asupra Noului Concept Strategic al NATO, secretarul de stat Bogdan Aurescu prezentând priorităţile României legate de necesitatea reflectării corespunzătoare a noilor riscuri şi ameninţări şi a redefinirii relaţiilor Alianţei cu statele partenere. În context, a fost subliniată necesitatea ca Noul Concept Strategic al NATO să includă, de o manieră cuprinzătoare, dimensiunea securităţii energetice.

Unul dintre subiectele centrale ale întrevederilor a fost întărirea cooperării în cadrul parteneriatului strategic româno-american, în special în contextul aniversării, anul viitor, a 130 de ani de relaţii diplomatice româno-americane. Secretarul de stat MAE a convenit cu oficialii din Departamentul de Stat american iniţierea în intervalul imediat următor a unor consultări în vederea identificării modului de marcare a aniversării celor 130 de ani de relaţii diplomatice cu SUA. Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avansat ideea organizării, în prima parte a anului 2010, a unui Forum de Afaceri româno-american, ca parte a acestui set de evenimente.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus