Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-11-12/vlad-filat-se-va-afla-vineri-shi-s-mbata-la-bucureshti-12926.html
Data: Nov 12, 2009 (18:09)

Vlad Filat se va afla vineri şi sâmbătă la Bucureşti

În prima parte a zilei de vineri, premierul moldovean va participa la Summit-ul Iniţiativei Central Europene, iar în a doua parte a zilei va începe o vizită de lucru în ţara vecină, care va continua şi sîmbătă. 
 
În cadrul Summit-ului, Prim-ministrul va rosti o alocuţiune. Vlad Filat are programate întrevederi cu preşedinţii Băncii Europene de Investiţii şi Băncii Europene pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare.
 
Vizita de lucru în România, Vlad Filat o va începe cu o întrevedere cu Prim-ministrul în exerciţiu al României, Emil Boc. În cadrul întrevederii urmează a fi semnate Acordul cu privire la micul trafic la frontieră, Protocolul la Acordul cu privire la protejarea reciprocă a investiţiilor, Acordul cu privire la punctele de trecere a frontierei de stat.
 
Vineri seara, Prim-ministrul Vlad Filat va avea o întrevedere cu preşedintele României, Traian Băsescu.
 
Pentru ziua de sâmbătă, Premierul are programate întrevederi cu Mircea Geoană, Preşedintele Senatului României, Roberta Anastase, Preşedinta Camerei Deputaţilor a României, cu conducătorii companiilor româneşti mari şi a celor străine, prezente pe piaţa română, cu studenţi, la Clubul diplomatic.
 
Vlad Filat va oferi o serie de interviuri presei din România.