Trimite e-mail | Printeaza
Economie
05.11.2009

România se menţine pe locul doi ca destinaţie a exporturilor moldoveneşti

În 9 luni ale anului 2009, Moldova a exportat în România mărfuri în valoare de 178,8 mil. dolari SUA, sau cu 31% mai puţin faţă de perioada similară a anului trecut.

Ca destinaţie a exporturilor moldoveneşti, România s-a plasat pe locul doi, cu o pondere de 19,9% din total exporturi, cedându-i Rusiei locul întâi, care deţine 21% din exporturi.

Totodată, în perioada de referinţă, din România au fost importate mărfuri în valoare de 218,5 mil. dolari SUA, ceea ce reprezintă cu 54,1% mai puţin faţă de ianuarie-septembrie 2008. România ocupă locul trei printre partenerii Moldovei la importuri, cu o pondere de 9,6% din total importuri.

Ca rezultat, deficitul balanţei comerciale cu România a constituit 39,7 mil. dolari SUA, micşorându-se cu 81,7%.

Cel mai mare deficit comercial a fost înregistrat cu Ucraina (266,9 mil. dolari SUA), China (157,9 mil. dolari SUA), Kazahstanul (148,8 mil. dolari SUA), Germania (121,7 mil. dolari SUA)  şi Turcia (99,4 mil. dolari SUA).

cuvinte-cheie: export | statistica

Comentarii (2)

 

Related news

Sus