Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-10-08/marian-lupu-a-fost-inregistrat-in-calitate-de-candidat-pentru-preshedintzie-12333.html
Data: Oct 8, 2009 (18:03)

Marian Lupu a fost înregistrat în calitate de candidat pentru Preşedinţie

Candidatura lui Marian Lupu a fost înregistrată joi, în cadrul primei şedinţe a Comisiei speciale de desfăşurare a alegerilor pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Pentru candidatura lui Marian Lupu au semnat 26 de deputaţi din partea Alianţei pentru Integrare Europeană.

Din componenţa Comisiei speciale de desfăşurare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova mai fac parte deputaţii Vitalie Nagacevschi(PLDM), Valeriu Nemerenco(PL), Vladimir Vitiuc, Vasilii Şova şi Iurie Muntean din partea fracţiunii PCRM.

Comisia a stabilit perioada în care pot fi depuse candidaturiel la funcţia de preşedinte al ţării. Astfel, propunerile de înaintare a candidaţilor pentru funcţia de preşedinte al Republicii pot fi prezentate în zilele de 8 - 16 octombrie, de la orele 8.00 până la orele 17.00; în ziua de 17 octombrie - de la orele 8.00 pînă la orele 24.00, pe adresa: mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 162, biroul 1005.

Candidatura pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova poate fi propusă de către o  persoana care îşi înaintează propria candidatură susţinută de cel puţin 15 deputaţi sau de către un grup de cel puţin 15 deputaţi.

Propunerea candidaturii pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, semnată de toţi deputaţii care o susţin, va fi prezentată comisiei speciale cel târziu cu 5 zile înainte de ziua alegerilor stabilite pentru 23 octombrie 2009 şi va fi însoţită de următoarele documente:  consimţământul scris al candidatului şi certificatul lui de sănătate, eliberat de instituţia medicală abilitată; declaraţia despre toate veniturile candidatului din anii 2008-2009; datele biografice ale candidatului (curriculum vitae).

Propunerea candidaturii însoţită de toate actele necesare se prezintă pentru verificare Comisiei speciale de către candidat şi/sau un reprezentant din grupul de deputaţi care au semnat-o.