Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-09-25/parlamentul-investeste-guvernul-filat-update-12060.html
Data: Sep 25, 2009 (09:53)

Parlamentul investeste guvernul Filat. UPDATE

10.05 Şedinţa a început şi Mihai Ghimpu a anunţat ordinea de zi, aprobată de Biroul Permanent. Sunt două chestiuni - aprobarea programului Guvernului şi listei Guvernului şi hestiunea privind demisia şefului Serviciului de Informaţii şi Securitate. De asemenea, legislativul va numi o altă persoană în această funcţie.

###

Premierul desemnat Vlad Filat prezintă vineri în faţa Parlamentului programul de guvernare şi componenţa noului executiv. Şedinţa parlamentului începe la 9.45. Pentru a fi investit, guvernul Filat are nevoie de 52 de voturi, în condiţiile în care Alianţa pentru Integrare Europeană are 53 de mandate din cele 101.  

Programul de activitate al Guvernului Filat, care urmează să fie prezentat plenului este întitulat „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare”.

Acesta se bazează pe cinci priorităţi: integrarea europeană; reintegrarea ţării; supremaţia legii; depăşirea crizei economico-financiare şi asigurarea creşterii economice incluzive; descentralizarea puterii şi asigurarea autonomiei locale.
Prezentând joi în faţa Biroului permanent programul de guvernare şi lista miniştrilor noului Cabinet, premierul desemnat a declarat: „Voi fi foarte principial în aprecierea calităţii miniştrilor, pentru mine este important profesionalismul şi nu apartenenţa de partid."

Potrivit lui Vlad Filat, în cadrul Guvernului  va fi deschis un centru de racordare a politicilor interne la normele europene şi asta pentru că  integrarea europeană este prioritatea zero a viitorului Executiv. Centrul va fi subordonat vicepremierului care va fi ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

"Dacă vom înregistra succese, atunci în cel mult doi ani, Uniunea Europeana ar putea ridica regimul de vize aplicat cetăţenilor Republicii Moldova", a spus prim-ministrul desemnat.