Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-09-24/dezbateri-la-h-nceshti-statul-trebuie-sa-distribuie-subventziile-celor-eficientzi-in-activitatzile-a-12038.html
Data: Sep 24, 2009 (09:21)

Dezbateri la Hânceşti: Statul trebuie să distribuie subvenţiile celor eficienţi în activităţile agricole

Reformarea sistemului de subvenţionare în agricultură trebuie să fie dusă la un bun sfârşit, astfel încât să genereze rezultate concrete, măsurabile. Direcţiile care beneficiază de suport din partea statului trebuie să fie stabilite prin consens, prin consultarea celor care practică agricultură. Trebuie alese anume acele sectoare care au cu adevărat nevoie de intervenţia statului. E necesar ca autorităţile să facă o distincţie clară între subvenţiile de stat şi facilităţile fiscale, care de cele multe ori sunt utilizate pentru pomparea artificială a fondului şi pentru manipularea agricultorilor.

Acestea sunt principalele concluzii ale participanţilor la dezbaterile economice organizate IDIS „Viitorul”, miercuri, 23 septembrie 2009, la Hânceşti. Evenimentul, cu genericul „Reformarea sistemului de subvenţionare în agricultură: rezultate concrete şi eşecuri”, a întrunit peste treizeci de participanţi, care s-au pronunţat pe marginea eficienţei sistemului actual de subvenţionare în agricultură:

„Acest sistem de subvenţionare ne duce la dezastru, la un declin economic. Este oare corect ca statul să considere drept subvenţie rambursarea TVA la comercializarea producţiei agricole? Nu e corect. Şi, fiindcă nu se rambursează, de 3-5 luni, producătorii agricoli stau cu conturile blocate. Agricultorii nu au salarii achitate de jumătate de an. Eu şi până astăzi nu ştiu cine a primit subvenţii pentru procurarea fertilizanţilor. De ce?. Noi considerăm că subvenţiile ar trebui calculate în funcţie de hectarele de pământ prelucrate.” (Mihai Gribincea, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli „Viitorul” din Hânceşti)

„Trebuie schimbate direcţiile care să beneficieze de suport din partea statului şi alese acele care să îi stimuleze pe agricultori. Am impresia că tot ce s-a făcut până acum s-a făcut nu de dragul dezvoltării, dar al declaraţiilor frumoase. De ce includem rambursarea TVA la capitolul subvenţii? Asta e suport vremelnic pentru stat, în folosul statului, nu al agricultorilor. De exemplu, dacă un agent economic are datorii faţă de stat, faţă de el sunt aplicate penalităţi. De ce nu e şi viceversa? Sunt agenţi economici din raionul Hânceşti cărora nu li s-au achitat TVA în valoare 160 000 lei şi, pe de altă parte, au datorii de 100 000. Dacă li s-ar achita, ar scăpa de datorii, însă ei sunt nevoiţi să plătească penalităţi şi riscă să depăşească suma de 160 000 şi atunci, adio bani”. (Nicolae Breahnă, vicepreşedintele raionului Hânceşti)

„Pe de o parte, subvenţionăm un sector anume, iar pe de altă parte importăm. Ce facem noi? Încotro mergem?” (Sergiu Ioniţă, director al SRL „Ioniser”)
„Se fac reforme de dragul reformelor. Reforme, reforme, şi nu mai primim nimic.” (Tudor Agaci, fondator al SRL „Fragolinoi”)

„Cum am putea dezvolta totuşi sectorul zootehnic, care e complet distrus? Reieşind din subvenţionarea zootehniei din anul trecut, erau prevăzuţi 11 milioane de lei pentru dezvoltarea sectorului. Aceşti bani se referă şi la reconstrucţia, renovarea întreprinderilor de procesare. Or, crearea unei miniferme cu 20 de capete, care nu e efectivă, o spun în cunoştinţă de cauză, eficienţa ei fiind egală cu zero, sinecostul ei e de 4 milioane 200 de lei. Pe lângă aceasta, agentul economic mai investeşte şi bani personali. Matematica e foarte simplă: câte ferme facem cu 11 milioane? 2,5 ferme pe toată republica. Nu este nicio logică Eu cred că lumea e sătulă de carnea de calitate proastă adusă din exterior. Iată de ce trebuie să investim în dezvoltarea acestui sector.” (Igor Cociu, specialist principal, Direcţia raională Agricultură şi Alimentaţie)

„Referitor la oportunitatea creării Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, care ar concentra toate fondurile dispersate în prezent, trebuie să găsim mecanismele prin care respectiva instituţie ar activa la nivel local. Este evident că avem nevoie de o singură structură care să gestioneze subvenţiile şi care să răspundă pentru asta în faţa agricultorilor.” (Nicolae Buruiană, specialist principal, Direcţia raională Agricultură şi Alimentaţie)

IDIS „Viitorul” a reluat în septembrie 2009 tradiţia sa de organizare a dezbaterilor economice, demarată în anul 2007. Această rundă este desfăşurată cu suportul financiar al the Balkan Trust for Democracy.