Trimite e-mail | Printeaza
Politic
23.09.2009

Bogatu: Comuniştii aplică tactica pământului pârjolit

Comuniştii aplică tactica pământului pârjolit şi riscă să rămână astfel în ilegalitate, concluzionează analistul Petru Bogatu de la Vocea Basarabiei. Potrivit lui, comuniştii fug asemenea armatei roşii în 1941 sau talibanilor din Afganistan care aruncau în aer poduri, căi ferate, întreprinderi şi chiar oraşe întregi.

"Comuniştii în aceste zile falimentează afaceri luate de ei cu japca şi scot abuziv capitalul din ţară. Grupuri înarmate, controlate de poliţie, atacă magazine sau case de schimb valutar pentru a induce haos şi senzaţia de degradare generală a situaţiei", scrie Petru Bogatu.

Analistul menţionează că în prezent tot mai multe ilegalităţi uluitoare comise de comunişti în cei opt ani cât s-au aflat la putere ies la iveală. Astfel, acum aflăm că  Moldtelecom şi Banca de Economii finanţează din banii contribuabililor reparaţia sediilor Parlamentului şi Preşedinţiei. 

Se constată de asemenea că bancherii au fost transformaţi  de comunişti în adevăraţi turnători pentru a furniza organelor de forţă informaţii confidenţiale despre mişcarea capitalului.

Totodată, deputatul PLDM Veaceslav Ioniţă mărturiseşte la Radio Vocea Basarabiei că fosta guvernare a jefuit de fapt patrimoniul Legislativului, lăsând în urma sa un inimaginabil  dezastru. Până şi din sediul Parlamentului, de exemplu, au dispărut nu numai calculatoarele, ci şi paharele.

"Şi aşa e în toată ţară. Vistieria statului este goală.  Deficitul bugetar de miliarde este de-a dreptul ameninţător. O pustietate straşnică lasă în urma lor comuniştii", notează Bogatu.

Potrivit lui, ameninţarea lansată de Voronin lui Vlad Filat, se pare că prinde contur şi că dincolo de fracţiunea sa parlamentară, comuniştii pregătesc o aripă invizibilă a partidului lor care ar teroriza societatea  sub acoperirea nopţii sau anonimatului.

"Voronin se joacă astfel cu focul. Retrăgându-se ca nişte bezmetici care ard recoltele ca să moară de foame toţi cei rămaşi în urma lor, comuniştii abandonează, de fapt, terenul regulamentar al luptei politice. PCRM riscă astfel să devină un partid anti-sistem, adică din afara câmpului constituţional. Dacă nu se vor dezmetici, dacă nu se descotorosesc de Voronin care e un tip eminamente irecuperabil din punct de vedere politic, comuniştii vor trebui, neîndoios,  să suporte consecinţele", mai spune analistul Patru Bogatu.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus