Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-08-27/proiecte-phare-de-785-000-euro-inaugurate-la-galatzi-11652.html
Data: Aug 27, 2009 (10:11)

Proiecte Phare de 785.000 euro inaugurate la Galaţi

Consiliul Judeţului Galaţi a finalizat două proiecte finanţate de Uniunea Europeană în cadrul programelor Phare de bună-vecinătate dintre România şi Republica Moldova, transmite corespondentul Informaţia.ro (AMOS News).

Cele două proiecte se referă la ridicarea unui centru de protecţie a mediului la graniţa cu Republica Moldova şi la un centru destinat dezvoltării economice prin sprijinirea agenţilor economici.Centrul transfrontalier de protecţie a mediului este situat în localitatea în aria protejată din Lunca Dunării, comuna Vlădeşti.

Proiectul “Centrul Transfrontalier de Protecţia Mediului” este implementat de Consiliului Judeţului Galaţi având ca parteneri Consiliul Raional Cahul şi Centrul Info Media din Cahul. Costul total al proiectului este de 368.970 euro, contribuţia CJ Galaţi fiind de 36.970 euro.

Centrul transfrontalier de Protecţie a Mediului de la Vlădeşti va fi utilizat de Garda de Mediu, Agenţia de Mediu şi alte instituţii al căror domeniu de activitate este legat de mediu.

Proiectului “Centru Integrat de Promovare şi Dezvoltare Economic Tranfrontalieră” este implementat de CJ Galaţi în parteneriat cu Agenţia pentru Cooperare Transfrontalieră şi Integrare Europeană Cahul. Bugetul total al proiectului este de 419.999,55 euro, cofinanţarea din partea CJ Galaţi fiind de 55.000 euro.