Trimite e-mail | Printeaza
Politic
26.08.2009

Cotidianul: Lupu, aproape să îndeplinească visul lui Voronin

Pretenţiile fostului număr doi al comuniştilor, Marian Lupu, şi indiferenţa Occidentului pot duce la destrămarea coaliţiei democrate de la Chişinău şi la perpetuarea puterii comuniste. Deznodământul, la şedinţa de mâine a parlamentului.

Alianţa pentru Integrare Europeană, formată din partidele democratice de la Chişinău, este în colaps, în urma unei schimbări de tactică a Partidului Democrat, condus de fostul număr doi al comuniştilor Marian Lupu.  

Surse din cadrul Alianţei, citate de portalul „Ştirea Zilei", au precizat că Lupu a încălcat înţelegerile anterioare şi a cerut funcţia de preşedinte al parlamentului, astfel încât să fie sigur că va ocupa o înaltă funcţie în stat dacă nu va fi ales în fruntea ţării. Lupu a încălcat astfel înţelegerile cu Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat, cea mai importantă formaţiune a opoziţiei, care dorea să candideze pentru şefia Legislativului.  

„Acum, PLDM, PL şi AMN sunt puse într-o situaţie delicată: dacă nu satisfacem cerinţa PD, e posibil să se rupă coaliţia şi comuniştii să revină la putere. Or, noi am promis oamenilor că nu vom admite acest lucru", a explicat sursa citată dilema în care se află cele trei partide liberale din cadrul Alianţei. „Dacă PD decidea din start că se duce cu PCRM, situaţia nu era atât de delicată. Acum, după crearea AIE, în societate s-a creat o aşteptare. Dezamăgirea oamenilor ar fi enormă dacă succesiunea la guvernare nu se va produce. Am devenit ostatici ai unei situaţii concrete şi acest lucru e regretabil", precizează sursa din cadrul AIE.  

„În cadrul AIE sunt discuţii controversate pe alocuri", a declarat Vlad Filat pentru Cotidianul. „Vineri, la prima şedinţă a parlamentului se vor dezlega mai multe mistere", a mai spus Filat, făcând referire la faptul că pe 28 august va avea loc alegerea preşedintelui Legislativului. „Liberal-democraţii nu doresc să saboteze funcţionarea AIE. Noi vom ceda şi nu vom opta pentru nici o funcţie", a mai explicat Filat dorinţa PLDM de a ţine în viaţă Alianţa.   Impasul politic de la Chişinău poate conduce la noi alegeri anticipate, iar astfel perioada în care Republica Moldova va fi practic neguvernată se va prelungi până în 2010. Atât formaţiunile democrate, cât şi comuniştii declară că nu doresc anticipate, însă se acuză că urmăresc provocarea acestora. În acest context, Vlad Filat a acuzat voalat Occidentul pentru că refuză să-i forţeze pe comunişti să accepte condiţiile colaborării politice impuse de forţele democrate, doar pentru ca Moldova să nu se îndrepte către anticipate. Dezinteresul Vestului, coroborat cu recenta întâlnire dintre preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin şi omologul rus Dmitri Medvedev, indică posibila menţinere la putere a comuniştilor, consideră analiştii moldoveni.  

Criza provocată de Marian Lupu în cadrul Alianţei vine în acelaşi timp cu debutul campaniei comuniştilor de a atrage voturile Partidului Democrat, ceea ce i-ar permite lui Voronin să impună un şef de stat din propria tabără. Dacă cei 13 deputaţi democraţi s-ar alătura celor 48 de comunişti, s-ar obţine exact cele 61 de voturi necesare alegerii preşedintelui.   De altfel, o declaraţie de marţi a PCRM arăta că partidul refuză să poarte un dialog cu AIE, o structură politică „care există doar în imaginaţia unor mass- media". Până şi preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, s-a îndoit de soliditatea Alianţei. „Important este ca în această săptămână să fie găsite răspunsuri la toate întrebările şi atunci coaliţia va fi viabilă", a spus Diacov, cel despre care Vladimir Voronin declara că „ar trebui urmărit mai atent pentru că ştie bine ce face. Şi bine face!"  

Voronin, far călăuzitor  

Guvernul comunist condus de Zinaida Greceanîi şi-a prezentat, miercuri, demisia, în urma validării de către Curtea Constituţională a alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie. Guvernul va asigura interimatul până la votarea noului executiv. Zinaida Greceanîi i-a mulţumit preşedintelui în exerciţiu Vladimir Voronin „pentru că a ghidat cu înţelepciune activitatea ramurii executive". Voronin, la rândul său, a adus elogii cabinetului Greceanîi, dar a subliniat în special succesele guvernării comuniste pe ansamblu. Datorită acesteia, a spus el, au crescut semnificativ „calitatea vieţii, sănătatea societăţii şi a cetăţenilor" şi „s-a îmbunătăţit" speranţa vieţii. „Acum nimeni nu mai întreabă unde e Moldova - toată lumea ne cunoaşte şi ne respectă", a spus Voronin, după ce guvernul Greceanîi 2 îşi propusese ca obiectiv „menţinerea Moldovei pe harta lumii". Nu au lipsit nici perlele. „În instituţiile pentru bătrâni, omul poate mânca ceva, la urma urmei să facă o baie şi, dacă vrea, seara să plece acasă, unde poate are un căţeluş, o pisică sau o pasăre", a declarat Voronin, citat de „Ştirea Zilei". (Cotidianul)

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus