Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-08-08/declaratzie-privind-constituirea-coalitziei-de-guvernare-aliantza-pentru-integrarea-europeana-11439.html
Data: Aug 8, 2009 (16:50)

DECLARAŢIE privind constituirea Coaliţiei de guvernare „Alianţa pentru Integrarea Europeană”

Partidele democratice care au acces în Parlamentul Republicii Moldova în urma alegerilor anticipate de la 29 iulie 2009: Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Partidul Democrat, Alianţa „Moldova Noastră",

Răspunzând aşteptărilor legitime ale cetăţenilor Republicii Moldova privind instituirea unei guvernări democratice, eficiente şi responsabile, care să asigure bunăstarea populaţiei, pacea socială, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi integrarea ţării în familia popoarelor europene,  

Asumându-şi  întreaga responsabilitate  politică,  declară constituirea Coaliţiei de guvernare „Alianţa pentru Integrarea Europeană".

„Alianţa pentru Integrarea Europeană" se angajează în faţa societăţii să realizeze următoarele obiective majore:  

1.      Restabilirea statului de drept

2.      Depăşirea crizei social - economice şi asigurarea creşterii economice

3.      Descentralizarea puterii şi asigurarea autonomiei locale

4.      Reintegrarea teritorială a Republicii Moldova

5.      Integrarea europeană a Republicii Moldova şi promovarea unei politici externe echilibrate, consecvente şi responsabile

Pentru realizarea interesului naţional, „Alianţa pentru Integrarea Europeană" se angajează să realizeze o bună guvernare, orientată spre îndeplinirea aspiraţiilor cetăţenilor Republicii Moldova.

Preşedintele PLDM      Preşedintele PL       Preşedintele PDM       Preşedintele AMN
Vlad Filat                         Mihai Ghimpu           Marian Lupu                 Serafim Urechean
   
Chişinău, 8 august 2009