Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-07-31/evz-voronin-a-aflat-in-aprilie-ca-exista-foarte-multa-lume-in-aceasta-tzara-care-urashte-comunismul--11334.html
Data: Jul 31, 2009 (09:33)

EVZ: Voronin a aflat în aprilie că există foarte multă lume în această ţară care urăşte comunismul... despre care nu ştia

Odiosul dictator Vladimir Voronin şi sinistra lui complice Zinaida Greceanâi au pierdut alegerile din Republica Moldova, deoarece partidul lor nu poate, nici la repetarea scrutinului din aprilie, să pună un preşedinte, scrie vineri, 31 iulie, editorialistul de la Evenimentul Zilei Horia Ghibuţiu.

"Electoratul compus din suflete moarte, rătăcite sau bocanci aliniaţi la roşu prin cazărmi nu a izbutit să împiedice achitarea unei note de plată pentru Aprilie Negru: cei mai mulţi basarabeni, chiar şi cei din mediul rural neconectaţi la informaţii independente, par să fi înţeles cine a pus de fapt focul ce a urmat scrutinului precedent", notează Horia Ghibuţu.

După opt ani de guvernare comunistă, forţele de opoziţie au obţinut victoria, conchide Vlad Filat, unul dintre liderii coaliţiei anticomuniste din Basarabia. Un succes al opoziţiei democratice, ne spune pe calea undelor şi preşedintele Traian Băsescu, acesta profitând de ocazie pentru o scurtă răfuială cu încă omologul său, şeful statului cu mandatul prelungit şi expirat Voronin.

Astfel, preşedintele român îi transmite celui moldovean să nu spere în sprijinul de care a beneficiat în trecut, îl acuză de propagandă bolşevică şi îi aminteşte că România nu i-a impus vize şi nici nu i-a expulzat ambasadorul Moldovei.

Mai doriţi veşti bune despre ţara vecină? Manevra dubioasă a autorităţilor comuniste de a stabili ca zi a alegerilor una de lucru a dat greş - prezenţa la urne a fost bună, iar voturile din diaspora, dacă vor fi socotite corect şi nu vor fi „tratate chimic”, vor face înfrângerea comuniştilor şi mai amară.

Iar Marian Lupu, marele câştigător al acestor alegeri, a mai exclus o dată, ieri, posibilitatea de a se alia cu comuniştii, înţelegând că această monstruoasă coaliţie, cum i-am zice în partea aceasta a Prutului, n-ar face decât să perpetueze răul la care se pricep atât de bine comuniştii.

O, măcar de-ar fi lucrurile atât de simple! Dar, vedeţi dumneavoastră, în politică nu sunt deloc aşa. Schimbarea
guvernării comuniste nu aduce imediat şi rezolvarea gravelor probleme cu care se înfruntă sărăcăciosul stat de la marginea Uniunii Europene. În plus, negocierile partidelor de opoziţie nu sunt nici ele foarte uşoare, în joc nefiind doar un număr de mandate necesar şi suficient, ci şi, oricât ar suna de patriotard, soarta unei ţări întregi.

Aşa că, până când se vor limpezi apele negocierilor de la vârf, să ne rezumăm la a saluta ieşirea din prim-plan a lui Vladimir Voronin. Acesta, după cum observa analistul Igor Munteanu la Deutsche Welle, „trăieşte o dramă personală care ar putea fi înţeleasă în termenii dramei lui Ceauşescu, care, din tr-odată, într-o anumită zi a aflat că poporul nu-l iubeşte. Voronin a aflat în aprilie că există foarte multă lume în această ţară care urăşte comunismul... despre care nu ştia”.

Fireşte, Vladimir Voronin nu va avea soarta lui Nicolae Ceauşescu. Omul capabil să certe nişte ţărani aduşi cu arcanul din tot raionul că nu mai votează comuniştii, deşi „iubirea trebuie să fie una, pentru toată viaţa”, trăieşte o mare dezamăgire.
 
Proaspătul deputat riscă să dea socoteală pentru subminarea economiei comuniste în slujba economiilor capitaliste ale familiei sale. Până atunci, însă, e un Ceauşescu de Moldova, condamnat să trăiască printre cei pe care i-a condus dictatorial. O pedeapsă suficient de mare ca să-l lăsăm în plata Domnului!