Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-07-14/r-moldova-risca-sa-piarda-trenul-nabucco-11061.html
Data: Jul 14, 2009 (22:25)

R.Moldova riscă să piardă trenul Nabucco

Semnarea, luni, a acordului pentru Nabucco a avut loc într-un moment în care Chişinăul nu s-a decis dacă va participa sau nu la acest proiect - antrenate de peste jumătate de an în campanie electorală, autorităţile moldovene par să fi exclus de pe agendă acest subiect, constată experţii.

Această relaxare se datorează şi faptului că vara consumul de gaze este redus, iar Guvernul moldovean anunţă o reducere substanţială a preţului la gazele naturale importate, de la 332,6 de dolari pentru o mie de metri cubi până la 249,44 de dolari din luna iulie, notează buletinul analitic Imedia.

La începutul lunii ianuarie 2009, când concernul rus Gazprom a sistat livrarea de gaze către Europa în condiţiile unui "război al gazelor" între Moscova şi Kiev, subiectul securităţii energetice a Republicii Moldova era actual, iar demnitarii vorbeau chiar despre o revizuire a actualei scheme de livrări energetice. Pe lângă restricţiile consumului industrial, atunci au fost afectate încălzirea locuinţelor şi furnizarea de apă caldă.

Experţii notează însă că o diversificare a surselor energetice, atât de gaze, cât şi de electricitate va deveni la un moment dat iminentă, în condiţiile în care în prezent Republica Moldova depinde sută la sută de livrările de gaz rusesc, iar importurile de energie electrică acoperă peste 60% din necesităţi.

Expertul Alexandru Baltag, unul dintre autorii studiului „Securitatea energetică a Republicii Moldova: alternative viabile”, elaborat de Institutul pentru democraţie şi iniţiative sociale Viitorul de la Chişinău, spune că animozităţile care apar periodic între Chişinău şi Gazprom din cauza unor datorii istorice sau a datoriilor regiunii transnistrene pun în pericol asigurarea cu gaze a Republicii Moldova.

“În ultimii zece ani, livrarea de gaze a fost sistată în două rânduri. Implicarea în proiectul Nabucco corespunde obiectivului Strategiei energetice a Republicii Moldova până în anul 2020, care vizează diversificarea alternativelor de aprovizionare cu gaze, inclusiv din Asia Mijlocie şi Orientul Apropiat”, declară Alexandru Baltag.

Însă, dacă la început, când se anunţa că gazoductul va trece prin Dobrogea (România), părea a fi posibilă conectarea Republicii Moldova la conductă, după ce proiectul a fost modificat astfel că aceasta va trece la 700 kilometri de hotarele Republicii Moldova, expertul spune că „şansele obţinerii alternativei la gazul rusesc sunt minime”. În plus, nu există interconexiuni între sistemele de conducte ale Republicii Moldova şi ale României.

Unii experţi în energie pun la îndoială şansa Republicii Moldova de a participa la proiectul Nabucco în condiţiile în care aceasta nu are resurse financiare pentru acoperirea acestor cheltuieli, care se ridică la sute de milioane de dolari. Aceştia spun că “mai rentabil ar fi aderarea la proiectul White Stream, care presupune construirea unei conducte-ramificaţii a conductei Baku-Tbilisi-Erzurum şi ar putea transporta gaz azer prin Georgia către România, Ucraina şi alte ţări ale Europei Centrale”. De aceeaşi părere sunt şi autorii studiului „Securitatea energetică a Republicii Moldova: alternative viabile”. Un argument în favoarea acestei opinii ar fi şi existenţa interconexiunilor între sistemele de conducte moldoveneşti şi cele ucrainene. Rămâne de văzut dacă proiectul va fi până la urmă realizat şi dacă Chişinăul va participa la acesta, întrucât autorităţile moldovene nu au anunţat, deocamdată, nici măcar despre intenţia de a o face. Costurile mari ar face deocamdată imposibilă participarea Republicii Moldova la cele două proiecte – fie el Nabucco sau White Stream.

În ianuarie, după ce Rusia sistase livrările de gaze către Europa, ministrul adjunct al economiei şi comerţului de atunci, Tudor Copaci, declara că dependenţa de sută la sută a Republicii Moldova de gazele ruseşti determină Chişinăul să-şi diversifice sursele de livrare a combustibilului. „Vom încerca să obţinem ca ţara să fie inclusă în proiectul de gazoduct Nabucco, care va trece pe teritoriul României, ocolind Ucraina şi Rusia”, mai declara demnitarul.

Şi ministrul de externe moldovean, Andrei Stratan, şi-a exprimat speranţa în cadrul unei întâlniri cu omologul său român la Chişinău că „UE nu va uita de Republica Moldova atunci când va dezvolta proiecte pentru asigurarea securităţii energetice, cum este Nabucco”.

Faptul ca Republica Moldova se învecinează cu România îi permite să spere că va fi inclusă în noul proiect, iar la ora actuală Chişinăul mizează pe sprijinul Bucureştiului în această problemă, nota publicaţia moscovită Nezavisimaia Gazeta.

Preşedintele Vladimir Voronin a ezitat însă să-şi exprime sprijinul deschis pentru Nabucco. “Oportunitatea conectării Republicii Moldova la gazoductul Nabuссo trebuie studiată, pentru că încă nu se ştie cine şi în ce proporţie va asigura cu gaze acest Nabuссo", a declarat şeful statului atunci. "Republica Moldova nu e departe. Suntem la o distanţă de 260 de kilometri de Nabucco. Dar noi nu putem schimba vrabia din mână cu privighetoarea din copac sau de pe gard, să fim serioşi. Noi, dimpotrivă, trebuie să facem ordine în reţelele interne de gaze, să continuăm gazificarea ţării. Avem acord pe cinci ani cu Gazpromul de livrare a gazelor şi trebuie să lucrăm cu Gazpromul pe toate aceste dimensiuni – să terminam gazificarea şi să asigurăm o continuitate a livrărilor de gaze. Aceste lucruri trebuie făcute cu Gazpromul, până vom ajunge să avem Nabucco. Pentru că nu numai noi suntem îngrijoraţi de această criză, dar toată Europa e pusă în gardă şi cred că vor fi elaborate şi alte proiecte pe lângă cel despre care discutăm acum", declara Voronin.

 

Sursa: NewsIn.ro