Trimite e-mail | Printeaza
Social
07.07.2009

Record de contestaţii la BAC - peste 22 de mii

Ministerul Educaţiei a anunţat că în acest au fost depuse circa 22 de mii de contestaţii, în timp ce numărul total al absolvenţilor este de 30 de mii, transmite PRO TV.

Toate lucrările contestate vor fi verificate din nou, astfel încât rezultatele finale vor fi anunşate cel devreme la sfârşitul săptămânii curente.

Potrivit ministrului Educaţiei Larisa Şavga, unii liceeni au depus contestaţii la toate examenele de BAC.

Şi în capitala in acest an a fost depus un număr record de contestaţii. Cifra exactă a acestora însă, nu este cunoscută deocamdată. Nu se ştie nici câţi elevi au picat vreun examen.

Elevii care au picat examenele de bacalaureat vor putea face înca o încercare anul viitor. Cei care însă nu s-au prezentat la BAC din motive întemeiate vor susţine probele în cadrul unei sesiuni suplimentare, până pe 10 iulie.

Amintim că în anul curent a fost implementat un sistem electronic de transmitere a subiectelor pentru BAC. În unele licee din capitală, din cauza unor defecţiuni în reţea, datele au fost transmite su întârziere de 3-5 ore, examenele începând la orele 11.00-13.00, în loc să înceapă la 8.00. Mulţi elevi au fost supraobosiţi şi extenuaţi, necesitând ajutor medical.

cuvinte-cheie: BAC | contestatii

Comentarii (0)

 

Sus