Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-07-07/igor-munteanu-1015-de-voturi-risipite-acesta-este-rezultatul-participarii-unor-partide-care-nu-sunt--10967.html
Data: Jul 7, 2009 (13:18)

Igor Munteanu: 10-15% de voturi risipite - acesta este rezultatul participarii unor partide care nu sunt cunoscute

Prezenţa a 10 concurenţi electorali în cursa electorală este legată de faptul că, pe de o parte, există obstacolul legat de legislaţie, care interzice formarea alianţelor electorale, iar pe de altă parte, anumite partide se tem că dacă nu participa în alegeri vor fi iradiate din registrul organizaţiilor social-obsteşti ca urmare a neparticipării, a declarat marţi pentru "Europa Liberă" directorul executive al IDIS "Viitorul" Igor Munteanu.

Potrivit lui, existenţa a 10-15% de voturi risipite este rezultatul participării în campania electorală a unor partide necunoscute. "Faptul că nu au reuşit să accepte invetabilul, că anumite partide care sunt deja recunoscute şi văzute de public au mai multe şanse decât cele care abia acum intră în campania electorală, evident că va influenţa oarecum rezultatele, pentru că există 10-15 la sută de voturi risipite. Acesta este rezultatul participării unor partide, care nu sunt cunoscute", a spus Munteanu.
 
În opinia lui Igor Munteanu, cu atât mai mult, candidaţii independenşi nu au absolut nici o şansă, în această campanie electorală, ce se desfăşoară "într-un regim restrâns" şi în condiţiile când votul cetăţenilor va fi determinat de atitudini şi pozitii faţă de evenimentele din aprilie în primul rând, şi abia după aceasta în funcţie de soluţiile pe care le propun concurenţii electorali. "Criza economică şi criza politică prin care am trecut în aprilie, a determinat oarecum schimbarea de optică a cetăţeanului asupra problemelor cu care se confruntă. Nu degeaba anumite partide s-au lansat în aceste alegeri anticipate ca într-un război la baionetă. Şi nu degeaba anumite partide care interacţioneaza în acest moment prin slogane parca-şi dau răspunsuri: cineva spune "alb şi negru", celalalt răspunde "fără războaie". Cineva lanseaza sloganul "noi suntem pentru tine", celălalt răspunde "fără extremişti". Adică există un spatiu restrans de mişcare pentru aceste partide poliitice", a spus expertul.

Referindu-se la campania electorală, Igor Munteanu a caracterizat-o drept obositoare pentru actorii electorali şi pentru cetăţeni. "Este mult să ai doua alegeri organizate la turaţii maxime într-un singur an, în condiţiile în care spaţiul public este atât de restricţionat. Şi, vreau să spun, că aceste alegeri anticipate vor fi organizate în condiţiile în care cele mai mari probleme şi defecţiuni ale sistemului politic nu au fost rezolvate", a notat Munteanu.

Potrivit lui Igor Munteanu, rezultatele alegerilor din 29 iulie vor fi mult mai imprevizibile decât  înainte de alegerile din aprilie. "Eu cred că există o anumită şansă să avem şi o altă formaţiune în afară de cele trei partide liberale. Sigur, însă, s-ar putea să avem surprize legate şi de partidele liberale, pentru că, chiar dacă s-a micşorat pragul, lipsa de participare sau de mobilizare cetăţenească în aceste alegeri vor fi vizibile. Şi asta nu din cauza că mizele în aceste anticipate nu mai sunt atât de importante, ci pentru că alegerile sunt organizate într-un moment extrem de inoportun pentru exerciţii electorale. Sfârşitul lui iulie. Şi toate fortele politice sunt extrem de conştiente de aceste constrângeri", a conchis Igor Munteanu.