Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.06.2009

Louis O’Neill: Nouă metode prin care Voronin poate rămâne la putere

Moldova rămâne o ţara minunilor a maşinaţiilor politice şi a intrigilor. După ce Opoziţia a impus dizolvarea Parlamentului şi organizarea de noi alegeri, preşedintele moldovean Vladimir Voronin trebuie sa joace dur pentru a schimba regulile în favoarea lui”, scrie miercuri fostul şef al Misiunii OSCE în Moldova Louis O’Neill în publicaţia “The Moscow Times”.

Potrivit lui O’Neill, Voronin şi PCRM au reuşit déjà să împlementgeze toate metodele, chiar înaintea demarării oficiale a campaniei electorale. “Dacă observatorii internaţionali au intenţii serioase să monitorizeze alegerile repetate din Moldova, atunci ei trebuie sa îşi pună ochelarii şi să-şi deschidă ochii”, susţine Louis O’Neill.  

Iată lista acţiunilor, cu ajutorul cărora preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin ar putea rămâne în continuare la putere, menţionate de Louis O’Neill:

1. Neutralizarea tinerilor alegători.


Organizează alegeri în toiul verii, când mulţi dintre sisţinătorii adversarilor tăi  se află departe.

2. Lasă "sufletele moarte" în pace.

Grăbeşte procesul de votare pentru a împiedica verificarea listelor cu alegători.


3. Ameţeşte adversarii.

Trimite către liderii locali instrucţiuni nefinanţate, cu termene greu de respectat.

4. Anunţă ziua alegerilor zi de odihnă.

Declară ziua alegerilor într-o zi lucrătoare. Apoi, după nemulţumirea în masă, declară ziua alegerilor zi de odihnă. Mai mult, solicită cetăţenilor să recupereze ziua de odihnă într-o sâmbătă ulterioară.

 
5. Complică procesul de vot.

Frustrează cele 91 la sută din expaţi, care au susţinut Opoziţia, printr-un apel la vot într-o zi de lucru şi prin limitează posibilitatea votării pe liste suplimentare.


6. Orice funcţionează.

Estimează un procent mic când vine vorba de participarea la vot, astfel încât să fie suficient ca doar câţiva alegăori să se aate la vot. Oricum siăprterii tăi vor fi pe loc.

7. Calul Troian.

Uşurează intrarea în Parlament pentru partidele de opoziţie aliate sau virtuale prin reducerea pragului electoral de la 6 la sută până la 5 la sută.


8. Calomniaţi-vă adversarii.

Utilizaţi mass-media controlată de stat, difuzaţi ştiri care scot declaraţii din contextul lor original, pentru a pretinde că Opoziţia a organizat protestele violente din aprilie.

9. Asmute procurorul pe adversari.

Deschide mai multe anchete penale şi foloseşte în mod repetat acuzaţia de "uzurpare a puterii de stat" împotriva primarului reformator al capitalei, care se bucură de popularitate.

 

 

 

 

 

cuvinte-cheie: PCRM | alegeri | OSCE | O’Neill

Comentarii (0)

 

Related news

Sus