Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.06.2009

Expert-Grup: Preocuparea majoră şi imediată a executivului este criza politică şi securitatea în timpul campaniei electorale

Textul programului de activitate al noului Guvern prezentat miercuri în plenul Parlamentului este cu adevărat un manifest prin esenţa şi scopul său şi este departe de a fi programul de lucru al unui Guvern de tranziţie, susţin experţii independenţi de la Centrul Analitic Expert-Grup Valeriu Prohniţchi şi Adrian  Lupuşor. 

Potrivit ex perţilor, pentru un executiv format pentru câteva luni este cel puţin straniu asumarea unor asemenea obiective existenţialiste ca „păstrarea pe harta lumii a Statului Republica Moldova” sau „instaurarea păcii civice şi a consensului naţional”. “Orice Guvern de tranziţie stabilit pe timp de criză economică, prin definiţie, ar trebui să fie axat în mod prioritar asupra unui set concret de măsuri economice anti-criză. Spre regret, programul de activitate al noului (vechiului) Guvern îmbracă forma unui program electoral al partidului de guvernământ, iar imaginea unui executiv tehnocrat promovată până acum a fost definitiv compromisă. Mai mult decât atât, o lectură mai atentă a documentului de referinţă denotă nu doar caracterul electoral evident al activităţii planificate a Guvernului, dar şi acuzaţii camuflate la adresa partidelor de opoziţie, fapt care nu poate contribui la „instaurarea păcii civice şi a consensului naţional””, susţin experţii.

În documentul analizat se menţionează că „majoritatea cetăţenilor ţării au optat la 5 aprilie pentru Republica Moldova”. “Luând în consideraţie rezultatele celui mai defectuos şi mai injust scrutin electoral din istoria ţării noastre, deducem din această sintagmă că votul acordat partidului comuniştilor este un vot PENTRU Republica Moldova, ceea ce în mod automat califică orice opţiune politică în favoarea partidelor de opoziţie drept vot ÎMPOTRIVA ţării noastre”, notează experţii independenţi. În opinia lor, asemenea abordări alimentează şi mai mult tensiunile politice şi sociale din ţară, fiind în directă contradicţie cu obiectivul prioritar pe care şi-l asumă echipa guvernamentală – instaurarea păcii civice şi a consensului naţional.
 
Guvernul nu doar că-şi trădează în mod univoc afilierea sa politică la priorităţile partidului comuniştilor, dar şi aduce acuzaţii nevoalate partidelor de opoziţie ca fiind organizatorii evenimentelor din 7 aprilie, care „prin acţiunile lor ulterioare iresponsabile (probabil se face referinţă la nevotarea candidaturilor propuse de PCRM la funcţia de preşedinte al ţării, n.n.) au anulat, de facto, votul cetăţenilor ţării exprimat liber şi democratic”. “Dar nerecunoaşterea de către Guvern cu bună ştiinţă şi până în ultimul moment al prezenţei unei crize economice grave în ţară, trasarea unor paralele imaginare între criza politică şi recesiunea economică, oare acestea nu sunt exemple la fel de grave de iresponsabilitate? În document, strategiile economice şi stabilitatea politică din ultimii 8 ani sunt identificate ca principalele cauze ale „realizărilor economice” şi nu se spune nici un cuvânt despre rolul central al emigranţilor şi remitenţelor care au menţinut ţara la linia de plutire. Culmea, opoziţia este făcută vinovată nu doar de criza politică din ţară, dar şi de tergiversarea reglementării conflictului transnistrean”.
 
Din document transpare clar că preocuparea majoră şi imediată a executivului este criza politică şi securitatea în timpul campaniei electorale. Făcând referinţă la incapacitatea organelor de forţă ale statului de a preveni derularea evenimentelor din 7 aprilie, Guvernul îşi propune „reconsiderarea şi reformarea cardinală” a acestor structuri. Însă, forţele de ordine şi-ar putea extinde în mod dăunător împuternicirile lor sub pretextul menţionat mai sus.

cuvinte-cheie: program | guvern

Comentarii (0)

 

Related news

Sus