Trimite e-mail | Printeaza
Politic
04.06.2009

Criză + alegeri anticipate = oportunitate?

Alex Oprunenco, Expert-Grup

Din nou...din nou criza politică se transformă într-o criză constituţională care poate va fi sau poate nu va fi soluţionată prin alegerile generale anticipate. Şi ca o turnură ironică a istoriei, dacă în 2001 criza politică urmată de alegerile anticipate a însemnat o ascensiune spectaculoasă a comuniştilor la putere, atunci în 2009 alegerile anticipate pot însemna începutul unei prăbuşiri nu mai puţin spectaculoase a acestui partid. În acelaşi timp, în pofida tam-tamului mediatic legat de efectele nefaste ale acestor alegeri asupra „stabilităţii” sistemului politic şi economic, dar şi a statalităţii moldoveneşti în general, această criză trebuie privită ca o oportunitate de a „salubriza” sistemul nostru politic şi o speranţă pentru statalitatea moldovenească.

De ce alegerile anticipate au fost necesare?
 
Sunt câteva motive din care alegerile anticipate sunt necesare.
 
Primul motiv este foarte simplu – democratic. Aparent, o bună parte a societăţii moldoveneşti are toate temeiurile să creadă că alegerile parlamentare din 2009 au fost fraudate. Mai mult decât atât, partidele de opoziţie spun că au şi dovezile care demonstrează acest lucru. Majoritatea rapoartelor independente demonstrează că în cadrul procesului electoral concurenţilor politici nu li s-au oferit condiţii egale, iar partidul de guvernământ a fost clar favorizat de mass media publică şi quasi-privată. Alegerile anticipate măcar oferă şansa că de data aceasta majoritatea rigorilor proprii unui proces electoral onest şi transparent să fie respectate. Evident pentru această va fi nevoie atât de eforturi concertate ale opoziţiei, cât şi presiunea serioasă din exteriorul ţării, îndeosebi din partea Uniunii Europene.
 
Al doilea motiv este cel pedagogic. Înainte de toate, deraierile de la normalitate (în toate sferele sociale) care au fost caracteristice pentru întreaga perioadă de guvernare comunistă, s-au intensificat vădit în perioadă de după alegeri locale din 2007 şi au culminat cu evenimentele din aprilie curent. Ceea ce a urmat după convocarea noului Legislativ a arătat că nu există nici un semn ca actuala putere să fie tentată să-şi schimbe modus operandi, rămânând aceeaşi forţă autoritară. Chiar mai mult, reacţia care a urmat după „revoluţia înscenată” a arătat că opt ani de guvernare nestingherită a erodat definitiv simţul realităţii şi moralităţii partidului de guvernământ. Toate discuţiile despre concilierea naţională reprezentau nu mai mult decât o acţiune PR, pentru că în mod real consensul între opoziţie şi guvernare echivala cu capitularea declarată a primei faţă de ultima. În asemenea circumstanţe unica şansa pentru salvarea firavei (sau deja aproape imaginarei) democraţii moldoveneşti era o acţiune care ar demonstra guvernanţilor că nu sunt chiar atotputernici, că există limite peste care nu pot păşi fără să fie sancţionaţi pentru aceasta de alte forţe politice şi sociale (sau de popor în ultima instanţă), că trebuie nu doar să vorbească despre dialog, dar şi să înveţe să dialogheze, etc. În fine, trebuia de demonstrat că viaţa nu este un joc de calculator, când o greşeală poate fi reparată prin resetarea jocului, adică pentru reconcilierea este necesară ispăşirea păcatelor, dar nu o sterilă invitaţie la „dialog”. Şi această acţiune este refuzul de către opoziţia de a vota candidatul comunist la funcţia de preşedinte al ţării.
 
Al treilea motiv ţine de adevărul istoric, dar şi de „crimă şi pedeapsă”. Alegerile anticipate sunt o singură şansă pentru a afla cine stă în spatele dezmăţului din 7 aprilie şi represaliilor care au urmat. Ultimele luni au demonstrat că atotputernicul partid de guvernământ nu este interesat într-o investigaţie independentă şi nepărtinitoare. Însă, este posibil ca alegerile anticipate să ne ofere această şansă.
 
Riscurile exagerate

Un risc exagerat invocat de partidul aflat la putere este că alegerile anticipate ar putea să agraveze efectele crizei economice mondiale asupra Republicii Moldova.
 
Înainte de toate, criza politică şi cea economică trebuie să fie separate. Criza economică în marea parte are rădăcini externe şi a început să fie simţită în Moldova cu mai multe luni înainte de dezlănţuirea celei politice. Bineînţeles, o guvernare competentă mai degrabă ar fi evidenţiat mecanismele de transmisie şi propagare a efectelor crizei mondiale asupra economiei moldoveneşti şi ar fi propus în timp util un program anti-criză în loc să supună întreagă societate unei şedinţe de tranchilizare: „criza ne va ocoli”. În acelaşi timp, în perioadă electorală partidul de guvernământ nu prea căuta să dea curs invitaţiilor opoziţiei de a discuta problemele legate de criză sau de a căuta soluţii pentru acestea. Astfel, singura acţiune anti-criză reuşită a partidului de guvernământ a fost că până la urmă a recunoscut-o.
 
În afară de aceasta, multe iniţiative înaintate de conducere vizează fie iniţiative legislative ce ar putea să intre în vigoare abia în anul 2009 (cum sunt cele fiscale), fie iniţiative care nu necesită implicarea directă a Executivului (facilitarea creditării agenţilor privaţi prin băncile comerciale), fie iniţiative care pot fi implementate de Executivul nou-format care aparent nu se va deosebi foarte mult de cel care a elaborat actualul program anti-criză. Totodată, mai multe acţiuni întreprinse de actualul guvern arată că acesta are o atitudine destul de relaxată faţă de riscurile legate de criza globală. De pildă, majorări salariale pentru unele categorii de bugetari (nu suntem împotriva majorărilor per se, ci a celor care contravin justeţei sociale şi/sau nu au acoperirea financiară necesară), subvenţionarea preţurilor la unele produse socialmente sensibile în perioadă pre-electorală; modul în care se desfăşoară reparaţia clădirilor Preşedinţiei şi Parlamentului, toate acestea demonstrează o discreţie greu compatibilă cu circumstanţele unei crize economice de proporţii.
 
Aşadar, fenomenele de criză politică şi economică trebuie disociate, iar alegerile anticipate ar putea aduce o componenţă mai echilibrată a Parlamentului şi, prin urmare, un consens şi o transparenţă mult mai mare în ceea ce priveşte depăşirea efectelor crizei economice şi modul de utilizare a banilor publici.
 
Trei condiţii pentru realizarea efectelor pozitive ale alegerilor anticipate


Evident, efectele pozitive aşteptate descrise mai sus nu vor rezulta linear doar din simpla repetare a alegerilor. Putem numi cel puţin trei condiţii, realizarea cărora va facilita foarte mult alegerea unui Parlament democratic, care să reprezinte mai plenar şi just opţiunea alegătorilor din Republica Moldova.
 
În primul rând, este nevoie ca marea parte a lacunelor care au denaturat procesul electoral din primăvară 2009 să fie eliminate. Înainte de toate, este necesar să fie actualizate listele electorale ca acestea să fie compatibile cu realităţile demografice din ţară; să se asigure accesul egal pentru toţi concurenţii electorali la mass media publică din Moldova, dar şi o interdicţie efectivă a discursului de ură atât la mass media publice, cât şi la cele private; etc.
 
Evident, această condiţie va fi greu de realizat doar cu eforturile din interiorul ţării. Aşadar, a doua condiţie este implicarea mult mai consistentă şi pro-activă a Uniunii Europene (dar şi Statelor Unite ale Americii şi comunităţii internaţionale în general) în asigurarea naturii democratice a viitoarelor alegeri anticipate. Totodată, o poziţie mai echilibrată a Federaţiei Ruse ar suplini integritatea acestui proces, dar şi ar permite evitarea contextului geopolitic din contextul electoral. Alegerile viitoare sunt în primul rând nu despre orientarea geopolitică a Republicii Moldova, ci pur şi simplu despre reabilitarea instituţiilor statale din ţara noastră. În afară de această, o asemenea abordare echilibrată i-ar permite Federaţiei Ruse să menţină relaţii inter-statale normale cu o Moldovă post-comunistă. În acest caz mult depinde şi de înţelegerea de către factorii de decizie de la Moscova că susţinerea unui status-quo „relativ confortabil” în vecinătate imediată nu serveşte în mod neapărat interesele Federaţiei Ruse de durată, iar actuala putere de la Chişinău este un „partener strategic” foarte nesigur.
A treia condiţie importantă este crearea unui pol puternic de centru-stângă pe eşichierul politic din Moldova. Acesta este necesar înainte de toate ca acest spectru de opinii (care este destul de important în Moldova) să fie reprezentat în Parlament. Totodată, crearea acestui monopol ar facilita spargerea quasi-monopolului deţinut de PCRM atât asupra electoratului de stângă, cât şi asupra unei părţi importante a electoratului alolingv, care de multe ori instinctiv nu votează cu partide liberale sau naţional-liberale. Existenţa câtorva poluri de centru-stângă mai slabe împiedică consolidarea forţelor de centru-stângă.
 
Realizarea acestor condiţii (sau cel puţin a primelor două din acestea) ar asigura că refuzul opoziţiei de a vota candidatul comunist nu este doar un gest onorabil fără impact profund asupra distribuţiei puterii şi reprezentării juste a intereselor cetăţenilor în Legislativul viitor. Dimpotrivă, acest refuz reprezintă un prim pas spre construirea unei societăţi democratice în Republica Moldova, în care deciziile politice şi economice se iau în baza unui consens autentic, şi nu unui dictat din partea unei forţe police, fie şi celei mai numeroase.

cuvinte-cheie: alegeri | criza | Politica

Comentarii (5)

 

Related news

Sus