Trimite e-mail | Printeaza
Politic
04.06.2009

Băsescu: Opoziţia din Moldova a dat o lecţie că nu totul se cumpără în politică

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri că, dacă se mai respectă Constituţia în Republica Moldova, vor fi alegeri anticipate şi că ar trebui felicitaţi toţi cei care au rezitat presiunilor "enorme" la care au fost supuşi în procedura de alegere a preşedintelui.

"Dacă se mai respectă Constituţia în Republica Moldova , vor fi alegeri anticipate. Cred că este un răspuns corect, democratic al opoziţiei pentru modul cum s-au desfăşurat alegerile, pe de o parte , iar, pe de altă parte, pentru modul cum au fost trataţi oamenii care au gândit altfel decât comuniştii", a spus Băsescu la postul public de televiziune, citat de NewsIn.

Şeful statului a precizat, cu toate acestea, că ceea ce se întâmplă în R. Moldova nu este bine, pentru că există o stare de instabilitate politică."Pe de altă parte, opoziţia a dat o lecţie şi preşedintelui în funcţie şi comuniştilor lor şi oricui: că nu totul se cumpără în politică", a adăugat însă preşedintele Băsescu.

"Eu i-aş felicita pe cei care au rezistat presiunilor enorme care s-au făcut pe ei", a spus Băsescu, accentând cuvântul "enorme", ceea ce a atras atenţia moderatorului care a comentat că probabil şeful statului ştie mai multe decât poate spune. "Sigur că ştiu", a fost replica lui Traian Băsescu.

Întrebat când se vor normaliza relaţiile cu Chişinăul, şeful statului a spus acest lucru se va întâmpla atunci când în R. Moldova vor fi politicieni care vor face o politică în favoarea "poporului acelei ţări care se numeşte Republica Moldova"."Când politicienii care vor deţine frâiele puterii la Chişinău vor înţelege să-şi servească poporul, cu certitudine vor normaliza relaţiile cu România. Este un lucru esenţial", a spus Băsescu. Cotidianul

Video - TVR

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus