Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-05-20/zinaida-greceanii-va-conduce-la-astana-shedintza-consiliului-shefilor-de-guvern-din-tzarile-csi-10311.html
Data: May 20, 2009 (20:20)

Zinaida Greceanîi va conduce la Astana şedinţa Consiliului şefilor de guvern din ţările CSI

Primul ministru în exerciţiu al Moldovei Zinaida Greceanîi va pleca joi pe calea aerului la Astana (Kazahstan) pentru a participa la şedinţa Consiliului şefilor de guvern din ţările Comunităţii Statelor Independente.

Potrivit unui comunicat al serviciului de presă al Guvernului, tirajat prin intermediul agenţiei Novosti-Moldova, deoarece în 2009 Moldova deţine preşedinţia Anul Consiliului şefilor de guvern din ţările CSI, Zinaida Greceanîi va prezida şedinţa acestui consiliui, ce va avea loc la 21 mai.

Pe agenda de lucru a reuniunii sunt încrise 18 proiecte de documente. Principalul printre ele este planul măsurilor pentru realizarea primei etape (anii 2009-2011) a Strategiei dezvoltării economice a CSI în perioada până în 2020.

Strategia dezvoltării economice a CSI este un sistem de poziţii coordonate reciproc în diverse probleme ale dezvoltării social-economice a ţărilor Comunităţii, precum şi aprecierea scopurilor comune şi perspectivelor integrării economice în diverse sfere ale economiilor naţionale.

După finalizarea şedinţei Zinaida Greceanîi va susţine o conferinţă de presă, iar vineri seara va reveni la Chişinău.