Trimite e-mail | Printeaza
Politic
28.04.2009

Kalman Mizsei pledează pentru iniţierea unui dialog politic

Moldova, nici mai mult, nici mai puţin, şi ea se află astăzi în mâinile elitei politice, această sugestie cu titlu de avertisment a formulat-o luni, 27 apriilie, reprezentantul special al Uniunii Europene pentru Republica Moldova, Kalman Mizsei. El crede că cele patru partide care formează viitorul parlament, toate împreună au de rezolvat două sarcini primoridale, transmite Radio Europa Liberă.

Prima – să extindă componenţa comisiei speciale abilitate să cerceteze evenimentele ce au urmat după scrutinul parlamentar, astfel încât să-şi găsească locul în ea opoziţia dar şi reprezentanţi ai structurilor europene, urmînd a fi examinate la modul obiectiv, a subliniat Mizsei, protestele din 7 aprilie şi reacţia poliţiei din zilele următoare. A doua sarcină este iniţierea dialogului politic. După părerea lui Mizsei, dovada unei disponibilităţi pentru dialog ar fi încetarea atacurilor dure din presă şi tratamentul respectuos unii faţă de alţii.

Reprezentantul special al UE se arată conştient de faptul că în interiorul partidelor conflictul induce stări de spirit războinice, prin urmare e nevoie de curaj politic pentru a se proceda la dialog. Astazi mesajele dure nu mai sunt productive, dimpotrivă curajul înseamnă disponibilitatea de a se aşeza la masa de tratative, conchide Kalman Mizsei, preprezentantul special al UE pentru Republica Moldova, în interviul pe care l-a acordat, de altfel, cu numai câteva clipe înainte de începutul unei întîlniri informale a delegaţiei parlamentarilor europeni conduse de Marianne Mikko, cu reprezentanţi ai unor instituţii şi asociaţii de presă.

cuvinte-cheie: Mizsei

Comentarii (0)

 

Related news

Sus