Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.04.2009

O misiune a FMI se va afla la Chişinău în perioada 22-24 aprilie

Prim-vicepremierul, ministrul Economiei şi Comerţului Igor Dodon a declarat după şedinţa Guvernului din săptămâna trecută că o misiune a Fondului Monetar Internaţional se va afla la Chişinău în perioada 22-24 aprilie.

Dodon a menţionat că relaţia Moldovei cu FMI este una bună şi că speră că negocierile pe marginea noului program de cooperare vor fi încheate cât mai curând.

Potrivit lui Dodon, în cadrul vizitei, vor fi discutate şi aspecte ce ţin de deficitul bugetar şi indicatorii macroeconomici. Potrivit lui Igor Dodon, în prezent deficitul bugetar se menţine în limita nivelului planificat şi nu va constitui un subiect de divergenţe cu FMI. Prim-vicepremierul a menţionat că deficitul bugetar al trebui majorat, alocânr resurse pentru proiectele de infrastructură. 

"Când toate ţările din regiune sunt afectate de criza financiară, este necesară finanţarea obiectelor de infrastructură. Astfel procedează toate ţările, şi SUA cu deficitul bugetar de12%, şi Rusia - cu 7,8%, majorează deficitul bugetar prin atragerea resurselor pentru infrastructură. La etapa actuală acesta este scopul nostru", a mai spus Dodon.

cuvinte-cheie: FMI | misiune | Moldova

Comentarii (0)

 

Related news

Sus