Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-04-15/procuratura-ucraineana-inca-nu-a-luat-o-decizie-privind-extradarea-lui-gabriel-stati-9731.html
Data: Apr 15, 2009 (13:59)

Procuratura ucraineană încă nu a luat o decizie privind extrădarea lui Gabriel Stati

Termenul de detenţie preventivă a lui Gabriel Stati şi Aurel Marinescu a fost prelungit, marţi, cu 10 zile de către o instanţă de procuratura ucraineană, transmit agenţiile ucrainene de presă.

Potrivit unei note informative a Procuraturii Generale ucrainene, în prezent sunt efectuate procedurile de verificare a celor doi moldoveni, de aceea posibilitatea extrădării acestora organelor de drept din Moldova nu a fost, încă, discutată.

Potrivit unor surse din cadrul Procuraturii generale, procedura de extrădare ar putea dura luni şi luni, însă toate normele legale vor fi respectate întocmai.

Gabriel Stati şi Aurel Marinescu au fost reţinuţi la 9 aprilie la aeroportul din Odesa, de către angajaţii miliţiei, serviciilor speciale şi ai serviciului de grăniceri din Ucraina. Ei sunt suspectaţi de autorităţile modovene de complicitate şi finanţarea protestelor violente, care au avut loc la 7 aprilie curent la Chişinău.