Trimite e-mail | Printeaza
Externe
13.04.2009

Simirad spune că introducerea vizelor din partea R. Moldova periclitează proiectele transfrontaliere

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, a declarat, luni, că introducerea vizelor pentru cetăţenii români va crea mari dificultăţi pentru proiectele transfrontaliere ce urmează a fi implementare de autorităţi române în cooperare cu autorităţi de peste Prut.

"Cooperarea transfrontalieră va fi mult îngreunată şi vom avea mari dificultăţi în implementarea programelor derulate în cadrul Euroregiunii Siret-Prut-Nistru. Avem de accesat circa 100 milioane euro în următorii trei-patru ani. Avem proiecte în cooperare cu 18 raioane din Republica Moldova, cât şi alte judeţe din România", a spus Constantin Simirad.

Acesta a adăugat că, cel mai probabil, majoritatea întâlnirilor vor avea loc la Iaşi.

Autorităţile din Republica Moldova au introdus, joi, regimul vizelor pentru cetăţenii români. Publicitate

 Luni, la Iaşi, comisarul european Leonard Orban a anunţat că instituţiile europene vor începe de marţi să discute despre situaţia din Republica Moldova, acesta subliniid că se va analiza inclusiv decizia introducerii vizelor pentru a se vedea dacă se încalcă sau nu acordul existent între Chişinău şi Uniunea Europeană.

La sfârşitul lunii martie, înainte de alegerile legislative din Republica Moldova, o delegaţie formată din reprezentanţi ai consiliilor judeţene din Iaşi şi Vaslui nu a fost lăsată să treacă graniţa de vameşii moldoveni. Reprezentanţii celor două instituţii ar fi urmat să participe la o reuniune în cadrul Euroregiunii Siret-Prut-Nistru. Ulterior, timp de patru zile, în perioada 26-29 martie, aproximativ 300 de români au fost opriţi de vameşii moldoveni să treacă frontiera. NewsIn.

Sursa: Cotidianul.ro

cuvinte-cheie: vize | proiecte | transfrontaliere | Simirad | Iasi

Comentarii (0)

 

Related news

Sus