Trimite e-mail | Printeaza
Politic
08.04.2009

Reuters: Uniunea Europena se teme ca evenimentele din Republica Moldova ii vor tensiona si mai mult relatiile cu Rusia

Protestele anticomuniste din Republica Moldova sunt cea mai recenta amenintare la adresa stabilitatii la granita de est a Uniunii Europene, dar blocul se teme sa nu fie implicat intr-un conflict care sa adanceasca tensiunile din relatia sa cu Rusia, comenteaza Reuters, preluata de NewsIn.

Diplomati occidentali sunt de parere ca este prea devreme de spus daca protestele de strada fata de rezultatele alegerilor legislative de duminica vor duce la o schimbare de putere, asa cum s-a intamplat in Georgia, Ucraina sau alte tari fost sovietice.

Dar gestul Moscovei, care s-a alaturat miercuri acuzatiilor aduse de Voronin Romaniei, pentru alimentarea incidentelor, au subliniat riscul unei escalade.

"UE ar trebui sa mearga acolo de urgenta", a spus Andrew Wilson de la European Council on Foreign Relations (ECFR), cerand sefului diplomatiei europene Javier Solana sa mearga la Chisinau ca mediator intre guvern si opozitie. "Dar, da - acest lucru va enerva teribil Rusia", a adaugat el, in condtiile in care UE si Statele Unite incearca sa isi relanseze relatia cu Moscova.

Europa si Rusia s-au contrat frecvent in ultimii ani din cauza grupului de state fost sovietice pe care Moscova le numeste "strainatatea apropiata", iar Bruxelles-ul le considera vecinele sale estice. Moscova considera extinderea NATO spre est drept o agresiune, in timp ce Europa si Statele Unite acuza Rusia ca isi foloseste resursele energetice pentru a intimida tarile vecine precum Ucraina, in timp ce in cazul Georgiei a folosit forta excesiva.

Reactiile europene la evenimentele din Moldova au fost precaute,. Pana in prezent, UE a fost de acord sa trimita un emisar special la Chisinau pentru a monitoriza evenimentele, dar nu s-a vorbit despre niciun rol direct, a declarat un diplomat familiarizat cu dosarul. intr-un comunicat, UE a cerut ambelor parti sa se abtina de la violenta, dar a subliniat dreptul protestatarilor de a manifesta pasnic si a remarcat ca observatorii nu au fost complet multumiti de modul cum s-au desfasurat alegerile.

Dupa ce autoritatile au preluat controlul asupra Parlamentului si Presedintiei ocupate marti de protestatari, diplomatii europeni spun ca situatia era relativ calma miercuri si Uniunea nu are in vedere alte actiuni in acest stadiu.

Agentia de rating Fitch a avertizat ca ratingul Republicii Moldova ar putea fi redus, daca tulburarile politice persista, dar a adaugat ca nu pare sa existe riscul extinderii la restul regiunii. "Oamenii incearca sa spuna ca aceasta este un fel de Revolutie Portocalie ucraineana, ceea ce pentru noi nu are niciun sens", a spus Luis Costa, strateg la Commerzbank, Kiev.

Joanna Gorska, de la agentia de consultanta Exclusive Analysis este de parere ca nemultumirile din Republica Moldova au fost exacerbate de criza economica ce a redus investitiile straine si dus la scaderea sumelor trimise acasa de moldovenii care muncesc in strainatate, una dintre principalele surse de venit ale acestei tari. "Cea mai apropiata comparatie ar fi Ucraina, unde din nou criza economica a venit sa se adauge instabilitatii politice existente", a spus ea.

Evenimentele intervin intr-un moment delicat al eforturilor pentru solutionarea "conflictului inghetat" din regiunea separatista Transnistria, o sursa de instabilitate de la sfarsitul Razboiului Rece. Luna trecuta, Republica Moldova, Transnistria si Rusia au fost de acord ca o misiune europeana sa inlocuiasca trupele ruse de mentinere a pacii.

"In ceea ce priveste disputa din Transnistria, ar putea sa nu existe un impact direct, dar, in mod clar, pentru a o rezolva este nevoie de stabilitate in Republica Moldova", a subliniat Gorska.

Pe termen scurt, tulburarile de la Chisinau ar putea alimenta incertitudinea ce planeaza asupra lansarii Parteneriatului Estic, care ar urma sa aiba loc in 7 mai, la Praga. Acest parteneriat vizeaza consolidarea relatiilor economice si politice dintre UE si sase foste republici sovietice, inclusiv Republica Moldova.

Existau deja indoieli privind o eventuala participare a presedintelui belarus Aleksandr Lukasenko la summit, din cauza problemelor privind respectarea drepturilor omului. Miercuri, UE nu anuntase inca daca acuzatiile lui Voronin la adresa Romaniei vor fi un factor in decizia de a-l invita sau nu. "Nici o invitatie nu a fost trimisa inca", a declarat o purtatoare de cuvant a Comisiei Europene.

Sursa: Ziua

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus