Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-04-01/in-trimestrul-ii-al-anului-2009-moldova-va-cumpara-gaze-la-pretzul-de-aproximativ-250-usd-o-mie-metr-9364.html
Data: Apr 1, 2009 (22:12)

În trimestrul II al anului 2009 Moldova va cumpăra gaze la preţul de aproximativ 250 USD o mie metri cubi

Preţul exact va fi anunţat către 15 aprilie, când vor fi acumulate toate datele privind dinamica preţurilor la produsele petroliere din ultimele nouă luni, a anunţat miercuri, într-o conferinţă susţinută miercuri la Chişinău preşedintele Consiliului de administraţie al companiei moldo-ruse „Moldovagaz”, Alexandr Gusev.

Preţul gazelor pentru Moldova în trimestrul I a constituit 332,6 dolari SUA pentru 1 mie metri cub. Autorităţile Moldovei au declarat anterior că se aşteaptă la o reducere a preţurilor la gaze, începând cu trimestrul II, în legătură cu reducerea preţurilor la produsele petroliere pe pieţele mondiale.

În baza acordului încheiat între companiile „Moldovagaz” şi „Gazprom”, preţul de achiziţie a gazelor naturale pentru Moldova este stabilit trimestrial, reieşind din preţul mediu de comercializare a gazelor livrate în ţările europene, ajustat la coeficientul de reducere pentru Moldova care în 2009 este egal cu 0,8.

Preţul mediu de achiziţie a gazelor pentru Moldova în 2008 a constituit 232,37 dolari SUA pentru 1 mie metri cub, depăşind indicatorul anului 2007 (172,89 dolari SUA) cu 34,4%.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în special, începând cu 1 ianuarie 2008 preţul de achiziţie al gazelor ruseşti pentru Moldova a fost majorat cu 12,4% - de la 170 dolari SUA până la 191 dolari SUA pentru 1 mie metri cub de gaze. În trimestrul II al anului 2008 preţul a crescut până la 217 dolari SUA pentru 1 mie metri cub, în trimestrul III – până la 258 dolari SUA, iar în trimestrul IV – până la 283 dolari SUA pentru 1 mie metri cub de gaze.

În 2008, Moldova a procurat 1226,9 mil. metri cubi de gaze, sau cu 6% mai puţin faţă de 2007.