Trimite e-mail | Printeaza
Politic
01.04.2009

Concurenţi electorali au acumulat peste 24 mil. lei şi au cheltuit 23,4 mil. lei

Marţi, Comisia a aprobat raportul financiar privind veniturile şi cheltuielile concurenţilor electorali în campania electorală pentru alegerile Parlamentului din 5 aprilie 2009 la venituri în sumă de 24 mil. 075 mii 106,32 lei şi la cheltuieli în sumă de 23 mil. 399 mii 806,67 lei, conform situaţiei la data de  31 martie 2009.

Potrivit raportului CEC, PCRM a cheltuit 5,3 mil. lei, PSD – 3,8 mil. lei, PLDM - 3,7 mil.lei, AMN – 3,4 mil.lei,  Mişcarea „Acţiunea Europeană” a cheltuit peste 2 mil.lei, PDM – circa 2 mil.lei şi PL - 1,3 mil.lei.

Prin aceeaşi hotărâre, CEC a avertizat concurenţii electorali, Partidul Politic "Partidul Liberal Democrat dinMoldova", Partidul Conservator şi candidaţii independenţi, Railean Victor, Ţîmbalist Tatiana, Cuşnir Valentina pentru că nu au prezentat rapoartele financiare la CEC. În acelaşi timp, CEC a avertizat Partidul Liberal Democrat din Moldova pe motiv că acesta nu a prezentat raportul financiar conform datei limite în vigoare.

Concurenţii electorali care vor participa la alegerile parlamentare din 5 aprilie urmează să prezinte ultimul raport financiar, vineri, 3 aprilie, cu două zile înaintea alegerilor.

În campania electorală pentru alegerile parlamentare din 5 aprilie, CEC a stabilit plafonul mijloacelor financiare înn limită de 12 mil. lei pentru formaţiunile politice şi 500 mii lei – pentru  candidaţii independenţi.

cuvinte-cheie: CEC | financiar | raport | alegeri

Comentarii (0)

 

Related news

Sus