Trimite e-mail | Printeaza
Politic
25.03.2009

Kalman Mizsei: Smirnov a anulat ceea ce a semnat la Moscova

Kalman Mizsei: Smirnov a anulat ceea ce a semnat la Moscova

Reprezentantul special al Uniunii Europene în Moldova Kalman Mizsei a declarat pentru radio Europa Liberă că a rămas nedumerit când a aflat marţi seara că liderul Igor Smirnov i-a interzis să intre pe teritoriul Transnistriei.

„Uniunea Europană doreşte reluarea cât mai grabnică a negocierilor în formatul 5+2. Am înţeles că şi la întrevederea trilaterală de la Moscova de săptămâna trecută Smirnov şi-a dorit acelaşi lucru. Din acest motiv nu înţelegem ultima decizie şi poziţia lui Smirnov. El însuşi a anulat ceea ce a semnat la Moscova. Fireşte, astfel de decizii favorizează o atmosferă nu tocmai pozitivă în negocieri, aşa că vom lucra în continuare pentru a anima procesul de negocieri cu participarea tuturor părţilor”, a declarat Kalman Mizsei.

La rândul său, ambsadorul Cehiei în Moldova Piotr Kypr, declarat şi el persona non grata de administraţia transnistreană, a spus că prin astfel de metode regimul Smirnov ar  încerca, de fapt, să se facă important şi vizibil. „Oricum ai da, este vorba despre un regim, care nu a fost recunoscut de vreun stat şi nici de ONU. Nu am şi nici nu am avut intenţia să mă întâlnesc cu domnul Smirnov sau cu altcineva care a fost ales în mod antidemocratic”, a declarat Piotr Kypr.  

Ambasada SUA în Moldova nu şi-a făcut, deocamdată, publică atitudinea faţă de interdicţia impusă de autorităţile de la Tiraspol.

cuvinte-cheie: Kypr | Mizsei | Smirnov

Comentarii (5)

 

Related news

Sus