Trimite e-mail | Printeaza
Politic
19.03.2009

ADEPT: Sumar al ediţiei Curierului electoral din 19 martie 2009

Campania electorală se încadrează, în general, în limitele legale, afirmă "Coaliţia-2009"

  • Activităţile din cadrul campaniei electorale se încadrează, în general, în limitele legale. Cu toate acestea, observatorii constată un şir de încălcări ce contravin practicilor proprii unui proces electoral competitiv. Aceasta este concluzia celui de-al IV-lea raport de monitorizare, lansat joi, 19 februarie, de Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte - „Coaliţia 2009".  

Reprezentanţii MAE au înconjurat clădirea Parlamentului

  • Liderii Mişcării Acţiunea Europeană, împreună cu peste 500 de membrii şi simpatizanţi ai formaţiunii, au înconjurat joi, 19 martie 2009, clădirea Parlamentului R. Moldova, într-o acţiune care a sugerat protejarea instituţiei de corupţi şi corupţie.

 Întâlnire cu alegătorii cu lumina stinsă

  • "Am fost nevoit să vorbesc pe întuneric în faţa a circa 900 de persoane din Căuşeni, după ce comuniştii au stins lumina cu un dispozitiv special". Declaraţia aparţine liderului Alianţa Moldova Noastră, Serafim Urechean, lansată joi, 19 martie, în cadrul unei conferinţe de presă.

 PSD: situaţia este gravă, dar motive pentru panică nu sunt

  • Partidul Social Democrat consideră că panica care zguduie astăzi piaţa valutară din Moldova, este o consecinţă a lipsei unei strategii naţionale privind contracararea efectelor crizei economice globale asupra ţării noastre. 

Mişcarea Unionistă susţine Partidul Liberal

  • Mişcarea Unionistă din R. Moldova face acepl către toţi membrii şi simpatizanţii acesteia să voteze pentu Partidul Liberal, care este considerat "unicul Partid mai apropiat" de aspiraţiile Mişcării Unioniste.

Mijloacele de informare în masă nu sunt echidistante în reflectarea campaniei electorale

  • Cel de-al III-lea raport lansat, joi, de Centrul Independent de Jurnalism (CIJ) şi Asociaţia Presei Independente (API) arată că mijloacele de informare în masă, în mare parte, nu sunt echidistante, favorizează sau defavorizează anumiţi concurenţi electorali.

Clubul femeilor în politică "50/50" critică partidele noi apărute

  • Clubul femeilor în politică "50/50" acuză Partidul Liberal Democrat din Moldova de faptul că "nu este iniţiat în problematica dimensiunii de gen", atunci când declară că principiul egalităţii de genuri nu poate fi pus la baza formării viitoarei guvernări din R. Moldova. Declaraţia a fost făcută, recent,  de vicepreşedintele PLDM, Alexandru Tânase, în cadrul unor dezbateri electorale televizate.

Partidele de opoziţie sub "Controlul civic"

  • Partidul Liberal Democrat din Moldova utilizează metode netrasparente de finanţare a campaniei electorale pentru scrutinul parlamentar din 5 aprilie a.c. Concluzia aparţine reprezentanţilor Coaliţiei "Controlul civic - Alegeri 2009", care au prezentat joi, 19 martie, un nou raport de monitorizare a alegerilor.

 Pentru 101 mandate de deputat pretind 1399 de candidaţi

  • La cele 101 mandate de deputat în Parlament pretind 1399 de candidaţi - arată datele Comisiei Electorale Centrale.

Sediul PL din nou a fost atacat

  • În noaptea de 18 spre 19 martie curent sediul Partidului Liberal, situat în strada Bucureşti, nr.87 din Chişinău, a fost ţinta unui nou atac al unor elemente extremiste, care au smuls drapelele Republicii Moldova, Uniunii Europene şi PL, arborate pe peretele clădirii, inclusiv soclul în care acestea erau instalate.

 PPCD are cele mai multe femei în lista electorală - 34

  • Femeile din Partidul Popular Creştin-Democrat vor pune accentul în viitorul Parlament pe susţinerea familiilor, tinerilor şi copiilor.

 PLDM: declaraţia semnată de Vladimir Voronin la Moscova poartă un caracter eletoral

 Partidul Liberal Democrat din Moldova consideră că declaraţia semnată de Vladimir Voronin la Moscova poartă un caracter eminamente electoral şi nu poate avea nicio consecinţă juridică.

 Ex-premierul Belgiei va monitoriza alegerile din R. Moldova

  • Fostul Prim-ministru al Belgiei Yves Leterme va participa la misiunea de observatori a Adunării Parlamentare a OSCE în alegerile legislative din Moldova la începutul lunii aprilie, a comunicat un reprezentant al serviciului de presă al Senatului Belgiei.

 Un politolog rus spune că Rusia nu mizează în alegerile din Moldova pe Uniunea Centristă

  • "Centriştii din Moldova sunt neputincioşi şi nu pot fi consideraţi o putere politică serioasă în această ţară", a declarat Alexei Makarkin, directorul Centrului rus al tehnologiilor politice, într-un interviu pentru agenţia Prim-Tass.

 PLDM face apel către formaţiunile de opoziţie să se abţină de la atacuri reciproce

  • Partidul Liberal Democrat din Moldova constată amplificarea eforturilor Partidului Comuniştilor, îndreptate spre discreditarea opoziţiei reale, se arată într-o declaraţie a acestei formaţiuni. PLDM face apel către partidele şi liderii de opoziţie să se abţină de la atacuri reciproce, declaraţii nefondate şi răspunsuri la provocările regizate de comunişti prin jurnaliştii şi mijloacele de informare în masă controlate de aceştia.

 Ex-premierul Dumitru Braghiş declară că R. Moldova este statul funcţionarilor corupţi

  • Astăzi, R. Moldova poate fi denumită şi ca fiind statul funcţionarilor corupţi. a declarat ex-premierul Dumitru Braghiş, preşedinte al Partidului Social-Democrat, într-un interviu pentru Info-Prim Neo.

 Un senator american solicită autorităţilor moldoveneşti să asigure alegeri corecte

  • Senatorul Ben Cardin, preşedintele Comisiei Helsinki a Statelor Unite, a dat publicităţii o declaraţie către preşedintele R. Moldova, în care solicită autorităţilor centrale şi locale să facă tot posibilul pentru a asigura medu transparent pentru toţi candidaţii în cadrul campaniei electorale şi să evite utilizarea resurselor administrative în scopul intimidării rivalilor politici.

 Transportatorii din Bălţi au „contract exclusiv" cu PCRM

  • Candidatul independent la funcţia de deputat în Parlamentul de la Chişinău, Sergiu Banari, consideră că întreprinderile prestatoare de servicii transport de pasageri din Bălţi favorizează exclusiv Partidul Comuniştilor din R. Moldova.

 

Detalii găsiţi pe pagina www.alegeri.md

 

cuvinte-cheie: alegeri | parlamentare | CEC

Comentarii (0)

 

Related news

Sus