Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-03-16/banca-mondiala-va-aloca-suplimentar-10-mil-usd-pentru-proiectului-energetic-ii-din-moldova-9090.html
Data: Mar 16, 2009 (22:11)

Banca Mondială va aloca suplimentar 10 mil. USD pentru Proiectului Energetic II din Moldova

Guvernul Republicii Moldova şi Banca Mondială au semnat luni, 16 martie 2009, Acordul de Finanţare Suplimentară pentru extinderea Proiectului Energetic II, în valoare de 10 mil. USD. Acordul a fost semnat de către Ministrul Finanţelor, Mariana Durleşteanu şi reprezentantul permanent al Băncii Mondiale la Chişinău, Melanie Marlett.

Suma acordată este destinată Componentei Termice a Proiectului, care prevede implementarea măsurilor de îmbunătăţire a calităţii livrării de încălzire şi apă caldă menajeră pentru 54 clădiri din 12 localităţi din republică - instituţii medicale, precum şi grădiniţe, gimnazii, licee.

Viceministrul Economiei şi Comerţului Tudor Copaci a declarat dupa semnarea Acordului că instituţiile beneficiare ale componentei extinse au fost minuţios selectate dintr-o listă de peste 200 de instituţii din diverse raioane ale republicii, administraţia cărora şi-a motivat la nivel necesitatea întreprinderii unor masuri urgente cu scopul îmbunătăţirii eficienţei şi calităţii livrării de încălzire şi apă caldă menajeră.

Măsuri similare au fost implementate în cadrul Componentei Termice originale a Proiectului Energetic II în perioada 2004-2008, rezultatele căreia au depăşit indicatorii-ţintă stabiliţi la începutul proiectului, fiind înalt apreciate de beneficiari, Guvern şi Banca Mondială.

În acest context, Proiectul Energetic II din Moldova a fost nominalizat drept unul din câştigătorii competiţiei anuale organizate de Banca Mondială "Improving the lives of People in Europe and Central Asia (2009)” (Îmbunătăţind vieţile oamenilor din Europa şi Asia Centrală) , desfăşurat în perioada 18-19 februarie 2009.

„Implementarea Componentei Termice contribuie substanţial la tranziţia sectorului termoenergetic spre unul mai eficient din perspectivă economică, bazat pe principii de utilizare raţională a resurselor energetice”, a menţionat Tudor Copaci.

Activităţile din cadrul Proiectului Energetic II se integrează în procesul reformelor de amploare din sectorul energetic iniţiate de către Guvern cu suportul financiar al Băncii Mondiale, care a oferit în acest sens în 2003 un credit în valoare de 35 mil. USD.