Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-03-06/economist-intelligence-unit-prognozeaza-o-reducere-in-2009-a-pibului-moldovei-cu-1-8934.html
Data: Mar 6, 2009 (00:25)

Economist Intelligence Unit prognozează o reducere în 2009 a PIB-ului Moldovei cu 1%

Institutul de analiză britanic Economist Intelligence Unit anticipează că economia Moldovei se va contracta în anul curent cu 1%.

Prognoza oficială a conducerii de la Chişinău este o creştere economică de 6%.

Experţii britanici susţin însă într-un aşa numit raport de ţară că Produsul Intern Brut al Moldovei va scădea anul acesta, creşterea economică urmând să fie reluată abia în 2010, cu aproximativ 3%.

Recent, FMI şi-a revizuit prognozele pentru cele mai sărace ţări. Astfel, pentru Moldova FMI prognozează o creştere a PIB de 3,5% pe parcursul anului 2009.

Pe de altă parte, economiştii de la BERD susţin că în anul 2009 economia Moldovei ar putea înregistra o creştere de 4,1%.