Trimite e-mail | Printeaza
Externe
23.02.2009

CE pledează pentru creşterea ajutorului financiar al UE destinat ţărilor din parteneriatul estic

CE pledează pentru creşterea ajutorului financiar al UE destinat ţărilor din parteneriatul estic

Comisia Europeană a pledat luni pentru creşterea ajutorului financiar al UE pentru şase state din fosta URSS, în timp ce unele ţări, ca Franţa, insistă ca ţările de la sud de Mediterana să primească în continuare fonduri mai mari, relatează AFP.

"Avem un interes strategic crucial ca aceste ţări să fie stabile politic şi economic", a spus comisarul pentru afaceri externe, Benita Ferrero-Waldner, la reuniunea miniştrilor europeni de externe.

CE a propus acordarea până în 2013 a circa 350 milioane de euro suplimentari unui număr de şase foste republici sovietice vecine cu UE - Ucraina, R.Moldova, Georgia, Azerbaidjan, Armenia şi Belarus, dacă se democratizează - în cadrul unui "parteneriat estic", ce ar trebui aprobat la summitul european din 19-20 martie şi lansat în mai. Însă Franţa, care apără proiectul Uniunii pentru Mediterana, pe care l-a lansat în iulie 2008, şi-a exprimat rezerve.

"Ţările din UE cele mai ataşate de proiectul Mediterana vor fi vigilente", a spus recent un diplomat francez, subliniind că bugetul european pentru perioada 2007-2013 prevede ca ţările de la Mediterana să primească două treimi din ajutorul prevăzut pentru ţările vecine cu UE, iar ţările la Est doar o treime.

Însă comisarul european a spus că "având în vedere politica şi tensiunile din ţările la est de UE, ar fi justificabilă" creşterea ajutorului pentru ţările din fosta URSS. Reamintind despre conflictul rusogeorgian din 2008 şi cel al gazului, de la începutul anului, ea a spus că UE "trebuie să încerce să prevină conflictele" din această regiune.

De asemenea, Ferrero-Waldner a insistat pe "stabilitatea lor economică", în condiţiile în care Ucraina este deosebit de afectată de criza economică.

Programul a fost aprobat de UE în decembrie 2008, la iniţiativa ţărilor Baltice, a Poloniei şi Suediei. Proiectul "Parteneriatul Estic" prevede crearea unei zone comerciale libere, sprijin financiar şi integrar4ea economică cu UE. În schimb, ţările vizate trebuie să înregistreze progrese în dezvoltarea democraţiei, să asigure primatul legii, să dezvolte economia de piaţă şi să respecte drepturile omului.

Potrivit Associated Press, Comisia Europeană a bugetat pentru Parteneriatul Estic 1,4 miliarde euro, până în 2013, suplimentând bugetul cu încă 600 mil. euro după războiul ruso-georgiaan din august 2008 şi sistarea gazelor către Europa la începutul anului 2009.

cuvinte-cheie: Comisia Europeana | parteneriatul estic

Comentarii (0)

 

Related news

Sus