Trimite e-mail | Printeaza
Politic
09.02.2009

Secretarul General al ICE efectuează o vizită de lucru în Moldova

Potrivit MAEIE, în perioada 9-10 februarie curent, Secretarul General al Iniţiativei Central-Europene (ICE), Pietro Ercole Ago, efectuează o vizită de lucru la Chişinău. Vizita se desfăşoară în contextul încheierii Preşedinţiei Republicii Moldova la ICE şi are drept obiectiv consolidarea poziţiei de lider a ţării noastre în beneficierea de proiecte cofinanţate din fondurile ICE.

Cu ocazia vizitei Secretarului General, a fost organizată reuniunea cu Punctele Focale naţionale, cu reprezentanţi ai instituţiilor relevante de stat, responsabili de implicarea activă în elaborarea proiectelor în diverse domenii sectoriale pe parcursul anului 2008. Anul trecut, Republica Moldova a obţinut cofinanţare din partea fondurilor ICE pentru aproximativ 30 de proiecte, care constituie 24 % din numărul total al proiectelor finanţate de acest aranjament regional.

În cadrul reuniunii, au fost discutate priorităţile de finanţare pentru anul 2009, precum şi mecanismele de conlucrare cu ICE. De asemenea, Pietro Ercole Ago a făcut o prezentare a sectoarelor prioritare pentru proiecte: clima, energia durabilă, dezvoltarea întreprinderilor, turism, media, cooperarea interculturală şi alte. În acelaşi timp, Secretarul General a menţionat importanţa Punctelor Focale naţionale în elaborarea proiectelor, dezvoltarea relaţiilor de cooperare între Reţeaua Punctelor Focale ICE şi s-a pronunţat pentru participarea şi implicarea mai activă a acestora în activităţile sectoriale ICE.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus