Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-01-30/un-grup-de-ong-protesetaza-impotriva-stoparii-protestului-din-fatza-procuraturii-generale-8425.html
Data: Jan 30, 2009 (15:40)

Un grup de ONG protesetază împotriva stopării protestului din faţa Procuraturii Generale

 Declaraţie

cu privire la condamnarea acţiunilor colaboratorilor

Ministerului Afacerilor Interne din 29.01.2009

30.01.2009

Pe data de 29 ianuarie 2009 Anatol Mătăsaru a protestat în faţa Procuraturii Generale. După o scurtă perioadă de timp el a fost reţinut de poliţie. Ţinînd cont de evoluţia evenimentelor din cadrul protestului, constatăm că acţiunile poliţiei nu-şi găsesc justificare în prevederile legale şi contravin principiilor internaţionale cu privire la asigurarea libertăţii întrunirilor. Considerăm că acţiunile poliţiei vis-a-vis de protestul lui A. Mătăsaru din 29.01.2009 din faţa sediului Procuraturii Generale sînt contrare legii.

Cerem organelor de poliţie să înceteze practicile de stopare ilegală a întrunirilor care se desfăşoară în condiţiile legii.

De asemenea, solicităm organelor abilitate din Republica Moldova să cerceteze cazul expus şi să sancţioneze persoanele care se fac vinovate de încălcarea legii.

În dimineaţa zilei de 29.01.2009, Dl. Anatol Mătăsaru a desfăşurat un protest solitar în faţa sediului Procuraturii generale de pe strada Mitropolit Bănulescu-Bodoni. Acţiunea s-a desfăşurat pe trotuarul din faţa clădirii Procuraturii Generale. Protestul a început la ora 09:51. A. Mătăsaru a utilizat mijloace grafice şi sonore satirice şi hiperbolizante la adresa organelor de poliţie şi a procuraturii. Protestatarul era îmbrăcat într-un costum de purcel în stilul celor din jurul pomului de Crăciun. Pe spate avea scris „Az e zîua me di PROFESIONAL COVIIIIIŢ!" şi „PORCUROR", iar pe mînă şi pe bot avea desenate secera şi ciocanul. Cu ajutorul unei portavoce şi a unui CD-player, A. Mătăsaru reproducea o înregistrare a guiţatului de porc.

Pe copacii din faţa procuraturii au fost atîrnate mai multe foi unele cu caricaturi altele conţinînd următoarele inscripţii: „PROCURORII DOSESC ABUZURILE POLIŢIŞTILOR", „R. MOLDOVA STAT POLIŢIENESC", „ТОВАРИЩИ ЧЕКИСТЫ ВЫ ОПЯТЬ ЗА СТАРОЕ!?", „NU TEROAREI POLIŢIENEŞTI" „NU DOSARE FABRICATE", „Azi e ziua mea de PROFESIONAL", „STOP FABRICĂRII DOSARELOR".

Protestul a fost intrerupt de reprezentanţii organelor de poliţie după mai puţin de 15 minute. La 10:06, de protestatar s-au apropiat doi colaboratori de poliţie în uniforme, unul din ei purtînd un automat Kalaşnikov pe umăr. Unul din colaboratori s-a prezentat şi i-a spus lui A. Mătăsaru să-i urmeze invocînd faptul că protestatarul nu a respectat condiţiile prevăzute în declaraţia prealabilă (declaraţia prealabilă). A. Mătăsaru a prezentat declaraţia prealabilă şi a refuzat să-i urmeze pe poliţişti. În continuare, în decurs de circa 10 minute 4 poliţişti (primii 2 ajutaţi de alţi 2), l-au tîrît cu forţa pe A. Mătăsaru pînă la maşina MAI 1237 în care au încercat să-l bage contrar voinţei acestuia. Cîteva minute mai tîrziu la locul protestului a sosit autospeciala MAI 1217 în care A. Mătăsaru a fost băgat cu concursul tuturor poliţiştilor în uniformă prezenţi, şi dus în direcţia CPS Rîşcani. (puteţi vedea filmul protestului şi al reţinerii). 

Libertatea întrunirilor este consfinţită în Articolul 11 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.

Libertatea întrunirilor paşnice este stipulată în articolul 40 al Constituţiei Republicii Moldova.

Legea Nr. 26 privind întrunirile este legea specială care reglementează libertatea întrunirilor pe teritoriul Republicii Moldova. În baza articolului 5 (1) al legii, întrunirile se pot desfăşura în orice loc deschis publicului în afara clădirilor sau în afara altor spaţii închise accesului liber. Articolul 12 (5) al aceleiaşi legi prevede că Nu este obligatoriu de a notifica autoritatea administraţiei publice locale prin declaraţie prealabilă în cazul întrunirilor cu un număr redus de participanţi. În sensul legii, în baza articolului 3 întrunire cu un număr redus de participanţi  este întrunirea la care iau parte cel mult 50 de persoane. Aceeaşi lege prevede în articolul 9 (1) că În timpul desfăşurării întrunirilor pot fi utilizate orice mijloace grafice sau sonore de exprimare a unor idei sau atitudini, echipament special de amplificare a sunetului şi alte obiecte specifice întrunirilor. În baza articolului 22 (1) pot fi sistate doar întrunirile în timpul cărora unii participanţi încalcă ordinea publică sau prevederile art.8. Conform articolului 8 Sînt interzise întrunirile prin care se urmăreşte: a) îndemnarea la război de agresiune, la ură naţională, rasială, etnică sau religioasă; b) incitarea la discriminare sau violenţă publică; c) subminarea securităţii naţionale sau a integrităţii teritoriale a ţării, săvîrşirea infracţiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralităţii publice, a drepturilor şi a libertăţilor altor persoane ori punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţii acestora.

În temeiul articolului 21 alineat 2 sistarea întrunirii poate avea loc doar: „Dacă în timpul desfăşurării întrunirii au loc acţiuni prin care se încalcă grav prevederile articolului 8, reprezentantul autorităţii administraţiei publice locale va cere organizatorului sistarea imediată a întrunirii. Aceasta este o măsură excepţională, ce poate fi folosită doar dacă alte măsuri nu sînt suficiente pentru asigurarea desfăşurării întrunirii în mod legal."  

Aceasta măsură excepţională, aplicată în privinţa protestatarului a fost folosită contrar prevederilor legale deoarece:

a) nu a fost solicitarea reprezentantului administraţiei publice locale, şi

b) a fost folosită contrar altor măsuri care ar fi fost suficiente pentru asigurarea desfăşurării întrunirii în mod legal, deoarece Procurorul şef al secţiei securitate internă a solicitat protestatarului prezentarea unor cereri scrise la biroul de audienţă, fapt care i-a fost interzis de către colaboratorii de poliţie.       

În temeiul articolului 22 al Legii nr.26 "În cazul în care, după cererea reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale, participanţii la întrunire nu părăsesc locul întrunirii, poliţia va avertiza participanţii asupra posibilităţii aplicării mijloacelor speciale şi a dispersării forţate a întrunirii, acordînd un termen rezonabil conformării acestei cereri, după care va repeta cererea de dispersare a participanţilor. În cazul în care, după cererea repetată de dispersare, participanţii la întrunire nu părăsesc locul întrunirii, la solicitarea reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale, poliţia va întreprinde măsurile legale pentru dispersarea întrunirii".

Această prevedere legală a fost neglijată completamente de către colaboratorii de poliţie care în lipsa cererii reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale, au iniţiat dispersarea întrunirii prin aplicarea forţei fizice, fără avertismente în acest sens.

Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO)

Asociaţia Hyde Park

Asociaţia Presei Independente (API)

Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii "Memoria"

Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT)

Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM)

Asociaţia Promo-LEX

Date de contact tel: (373 22) 212 816, 212 819; credo@credo.md, ostaf@credo.md