Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-01-26/la-preshedintzie-au-fost-trasate-obiectivele-politice-in-problematica-transnistreana-pentru-2009-8324.html
Data: Jan 26, 2009 (17:07)

La Preşedinţie au fost trasate obiectivele politice în problematica transnistreană pentru 2009

Obiectivele politice trasate pentru anul curent au drept scop accelerarea reluării negocierilor în vederea soluţionării definitive a problemei transnistrene în baza Legii privind prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria). Acest fapt a fost menţionat, luni, în cadrul şedinţei de lucru în cadrul căreia au fost examinate priorităţile agendei politice şi social-economiсe pentru anul 2009 în problematica transnistreană.

În cadrul şedinţei a fost subliniată importanţa atragerii unei atenţii mai mari din partea comunităţii internaţionale asupra problematicii transnistrene şi includerii subiectului respectiv în dialogul politic dintre principalii actorii internaţionali.   

Şeful statului Vladimir Voronin a cerut definitivarea tuturor aspectelor de pe agenda reglementării transnistrene pentru anul în curs şi depunerea eforturilor părţii moldoveneşti în vederea reluării cât mai grabnice a tratativelor în problema transnistreană exclusiv în formatul „5+2", menţionând în acest sens importanţa continuării consultărilor cu mediatorii şi observatorii.    

Vladimir Voronin a reconfirmat rezultatele pozitive obţinute de către Misiunea UE de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană, pledînd şi cu această ocazie pentru continuarea activităţii EUBAM.