Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-01-13/precizari-privind-limita-admisibila-de-combustibil-la-frontiera-bulgariei-8116.html
Data: Jan 13, 2009 (20:07)

Precizări privind limita admisibilă de combustibil la frontiera Bulgariei

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a primit o Notă verbală din partea Ambasadei Republicii Bulgaria în Republica Moldova, în care partea bulgară informează despre următoarele.

Începând cu 1 ianuarie 2009, autorităţile bulgare au introdus o limită de 200 litri de combustibil care se află în rezervoarele standard ale mijloacelor de transport comerciale şi care vor fi admise pentru a fi introduse pe teritoriul vamal al Comunităţii Europene la punctele de control la frontieră ale Republicii Bulgaria aflate la graniţele exterioare ale UE, cu condiţia scutirii de taxe vamale, accize şi TVA.

Combustibilul disponibil în rezervoarele standard ale mijloacelor de transport comerciale peste cantitatea indicată va fi supus impozitului vamal, accizelor şi TVA.

Noţiunea „mijloace de transport comerciale" este definită în art. 112, paragraful 2 „a" din Regulamentul /CEE/ nr. 918/83 al Consiliului privind scutirile vamale.

Limitarea cantitativă citată vizează toate mijloacele de transport comerciale indiferent de apartenenţa lor naţională.

Limitarea ne se referă la mijloacele de transport personale, precum şi la containerele speciale.

În cazul apariţiei obligativităţii de achitare a taxei vamale, accizului şi TVA în baza limitării introduse descrise mai sus, cuantumul stabilit de organele vamale ale Republicii Bulgaria urmează a fi plătit.