Trimite e-mail | Printeaza
Social
12.01.2009

Austria ajuta, in numele UE, R. Moldova sa faca fata crizei gazului

Austria va furniza, in numele UE, generatoare electrice si pentru incalzire Republicii Moldova, afectata grav de criza gazelor dintre Rusia si Ucraina, a anuntat luni Comisia Europeana.

Aceste ajutoare, care urmau sa ajunga luni la Chisinau, se inscriu in cadrul unui "mecanism de protectie civila" al Uniunii Europene, a carui activare a fost ceruta de autoritatile din Republica Moldova vineri seara, informeaza AFP.

Aparatele vor fi distribuite spitalelor, orfelinatelor si serviciilor care au cea mai multa nevoie, se arata in comunicatul CE.

De asemenea, o echipa de experti suedezi, cehi, francezi si din partea Comisiei Europene va ajuta autoritatile moldovene sa gestioneze criza.

Republica Moldova, fost stat sovietic, avand o populatie de circa patru milioane de locuitori, depinde in totalitate de Rusia pentru furnizarea de gaz si a fost afectata grav de sistarea livrarilor via Ucraina.

Chisinaul a anuntat sambata ca stocurile sale de gaz se vor epuiza in cursul serii. In aceeasi zi, Ucraina a anuntat ca intentioneaza sa ii furnizeze doua milioane de metri cubi de gaz pe zi, din rezervele sale.

Sursa: Ziare.com 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus