Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-01-07/primministrul-zinaida-greceanii-a-facut-apel-catre-consumatori-sa-continuie-economisirea-resurselor--8011.html
Data: Jan 7, 2009 (15:33)

Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a făcut apel către consumatori să continuie economisirea resurselor energetice

O declaraţie în acest sens a fost lansată în cadrul şedinţei de astăzi a Comisiei naţionale pentru situaţii excepţionale, convocată după ce, în dimineaţa zilei, Ucraina a sistat total livrările de gaze naturale către Republica Moldova.

Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a îndemnat consumatorii casnici şi corporativi să continue economisirea resurselor energetice în eventualitatea că negocierile de mîine la nivel înalt între Ucraina şi Federaţia Rusă nu se vor solda cu soluţii imediate. „Situaţia nu este una simplă, dar rămîne sub control. Republica Moldova nu a furat gaze naturale, aşa cum susţin unii oficiali ucraineni, dimpotrivă, îşi respectă toate angajamentele contractuale şi nu trebuie să pătimească în urma unor neînţelegeri între partea ucraineană şi cea rusă", a declarat Prim-ministrul.

În cadrul şedinţei, Prim-viceprim-ministrul Igor Dodon, ministru al Economiei şi Comerţului, a informat că rezervele pentru alimentarea nordului republicii cu gaze naturale sînt suficiente pentru 48 de ore. Din conducta Ananiev-Cernăuţi-Pogoroceni sînt asigurate zona de nord a Republicii Moldova, inclusiv regiunea oraşului Rîbniţa, municipiul Chişinău şi regiunea Moghilev-Podolsk din Ucraina.  În zona raionului Căuşeni rezervele de gaze naturale sînt suficiente pentru 2 zile, iar în sudul republicii - Autonomia Găgăuză, raioanele Cahul şi pînă la Hînceşti - pentru 7 zile.

În scopul economisirii rezervelor de gazele naturale, producţia agentului termic şi energiei electrice la Centralela electrică cu termificare CET-2 din Chişinău a fost deja transferată pe păcură în proporţie de 100%, CET-1 este în proces de trecere, iar CET-Nord din Bălţi urmează să fie asigurată cu o mie de tone de păcură pe parcursul zilei de astăzi. În acelaşi scop, furnizorul municipal de energie termică, Termocom, este în căutarea unor cantităţi de păcură. Toate întreprinderile din sectorul termoenergetic au început să reducă temperatura agentului termic livrat pînă la 65 grade Celsius, însă deocamdată nu este necesară limitarea furnizării de apă caldă populaţiei.

În acelaşi timp, Prim-viceprim-ministrul Igor Dodon a informat că nu există un deficit de energie electrică, necesităţile fiind asigurate prin mijloacele interne de generare. Astfel, la Centrala electrică de la Cuciurgan funcţionează patru blocuri de generare, trei dintre care funcţionează pe bază de cărbune. Pînă joi urmează a fi pus în funcţiune un bloc suplimentar de generare a energiei electrice.

Următoarea şedinţă a Comisiei va avea loc joi, la orele 14.00, urmînd a fi examinată suplimentar şi situaţia instituţiilor sociale, medicale şi de învăţămînt.