Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-12-18/bradul-tzarii-va-fi-inaugurat-la-19-decembrie-iar-pomul-de-craciun-la-18-decembrie-7832.html
Data: Dec 18, 2008 (13:59)

Bradul ţării va fi inaugurat la 19 decembrie, iar Pomul de Crăciun - la 18 decembrie

Ministerul Culturii şi Turismului a anunţat că la 19 decembrie 2009 în Piaţa Marii Adunări Naţionale va fi inaugurat Bradul ţării. La inaugurare va participa premierul Zinaida Greceanîi.

Potrivit MCT, pe parcursul zilei de vineri, 19 decembrie, „muzică, echipe de animatori vor crea atmosfera de sărbătoare".

Totodată, Primăria municipiului Chişinău a anunţat că va monta joi, 18 decembrie, Pomul de Crăciun în scuarul Europei, la intrarea în Grădina publică "Ştefan cel Mare şi Sfânt", lângă drapelul Uniunii Europene.

Direcţia relaţii publice a Primăriei municipiului Chişinău a menţionat că poliţia a interzis administraţiei locale să monteze Pomul de Crăciun lângă sediul Primăriei, aşa cum s-a întâmplat anul trecut.

Asociaţia de Gospodărire a Spaţiilor Verzi a procurat un brad de 12 metri dintr-o gospodărie particulară din localitatea Cojuşna, raionul Străşeni. Iniţial acesta urma să fie instalat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar camionul care transporta Pomul de Crăciun a fost reţinut de poliţie la Străşeni. Ulterior în piaţă a fost montat bradul Guvernului.