Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-11-26/guvernul-a-aprobat-proiectul-legii-cu-privire-la-procuratura-7467.html
Data: Nov 26, 2008 (20:12)

Guvernul a aprobat proiectul Legii cu privire la Procuratură

Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi proiectul Legii cu privire la Procuratură, elaborat în scopul ajustării şi sistematizării actelor legislative care reglementează activitatea Procuraturii la Planul de Acţiiuni RM-UE, relatează Serviciului de presa al Executivului.

Potrivit Procurorului general Valeriu Gurbulea, proiectul de Lege a fost aprobat, luînd în calcul specificul naţional dar şi reglementările relevante ale sistemelor legislative din diferite ţări.

Valeriu Gurbulea a precizat că adoptarea proiectului de lege va influenţa pozitiv angajamentele asumate de Republica Moldova faţă de Consiliul Europei.

În aceeaşi şedinţă, Guvernul a aprobat proiectul de Lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Dorian Chiroşca, director general al Agenţiei pentru protecţia proprietăţii intelectuale a menţionat că elaborarea unui nou proiect de lege în domeniul dreptului de autor şi drepturile conexe este o prerogativă a dezvoltării relaţiilor Republicii Moldova cu UE.

Proiectul conţine prevederi referitor la obiectele protejate de dreptul de autor şi drepturile conexe, drepturile morale şi patrimoniale de care dispun autorii sau titularii de drepturi, excepţiile şi limitările drepturilor patrimoniale, contractele de autor, gestiunea colectivă, măsurile tehnice de protecţie, precum şi aplicarea drepturilor protejate prin lege.

Unul din momentele noi, incluse în noul proiect este constituirea Comisiei de Mediere şi Arbitraj pe lîngă Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală care va examina şi soluţiona litigiile în domeniul dreptului de autor, drepturilor conexe şi a altor drepturi protejate de lege.  

În aceeaşi şedinţă Cabinetul de miniştri a aprobat constituirea Consiliului de coordonare a activităţii de prevenire şi combatere a criminalităţii şi corupţiei.

Consiliul va permite coordonarea eficientă a chestiunilor ce ţin de activitatea Procuraturii Generale, Serviciul de Informaţie şi Securitate, Ministerul Justiţiei, MAI, CCCEC, Serviciul Vamal, Serviciul grăniceri, Curtea de conturi şi a altor organe cu funcţii de control în mai multe domenii.