Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-11-24/reuniune-a-comitetului-coordonatorilor-natzionali-ai-statelor-ice-7434.html
Data: Nov 24, 2008 (17:31)

Reuniune a Comitetului Coordonatorilor Naţionali ai statelor ICE

În perioada 25-26 noiembrie 2008, la Chişinău, va avea loc Reuniunea Comitetului Coordonatorilor Naţionali (CCN) ai statelor membre ale Iniţiativei Central-Europene (ICE), care va fi organizată de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, conform Calendarului evenimentelor ICE 2008, în contextul Preşedinţiei ţării noastre la acest aranjament regional.

Reuniunea menţionată este premergătoare Reuniunii Miniştrilor Afacerilor Externe şi Summit-ului Şefilor de Guvern din statele membre ICE care vor avea loc la Chişinău, la 27 şi, respectiv, 28 noiembrie curent.

Coordonatorii Naţionali urmează se examineze subiecte de ordin organizatoric şi aspecte politice şi financiare ale activităţii acestui for politic regional. Preşedinţia Republicii Moldova va prezenta versiunea finală a proiectului de agendă pentru sesiunea plenară a reuniunii ministeriale ICE şi va informa despre ultimele aranjamente organizatorice şi protocolare ale Summit-ului. De asemenea, se vor purta discuţii pe marginea unui şir de subiecte financiar-economice, printre care procedurile de majorare graduală a contribuţiilor statelor membre la Fondul de Cooperare ICE.

Reuniunea Comitetului Coordonatorilor Naţionali ICE va fi prezidată de către dl Dumitru Ţîra, Preşedintele Comitetului Coordonatorilor Naţionali ICE, Şef al Direcţiei Cooperare Regională din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Statele membre ICE: Albania, Austria, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Serbia, Ucraina, Ungaria.

Republica Moldova este membru al ICE începând cu anul 1996.