Trimite e-mail | Printeaza
Granturi si burse
06.11.2008

Tineri moldoveni, în stagiu în oraşul Roma, Italia

În seara zilei de ieri, 5 noiembrie a.c., 20 de tineri din R. Moldova au plecat spre oraşul Roma, Italia, unde pentru o perioadă de 6 luni vor efectua un stagiu, în cadrul proiectului BrainNet-working. Pe durata aflării lor în Italia, tinerii vor fi încadraţi în companii private, care activează în diverse domenii, precum business, jurisprudenţă, arhitectură, tehnologii informaţionale dar şi în cadrul unor instituţii de stat, inclusiv Primăria oraşului Roma şi Universitatea Sapienza.

Pe perioada stagiarii, persoanele nu vor fi remunerate în cadrul întreprinderilor unde vor activa. Organizatorii proiectului asigură în schimb transportul, cazarea şi bani pentru hrană. De asemenea,  tinerii au beneficiat de 4 luni de studiu a limbii italiene, civilizaţiei şi istoriei Italiei, training team-building şi comunicare.

Înainte de a pleca spre Roma, tinerii au fost primiţi de către primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă. Primarul general şi-a exprimat încrederea că după şase luni de aflare în societăţi comerciale şi instituţii publice din Italia, tinerii vor aduce mai multă prospeţime în societatea noastră, pentru ca lucrurile să se mişte după cum cer standardele în ziua de azi. „Acum există o luptă între nou şi vechi, între cum s-a deprins să fie şi cum ar trebui să fie", a remarcat Dorin Chirtoacă. În context, primarul Chirtoacă a afirmat că pentru tinerii care vor efectua acest stagiu rămâne valabilă oferta de angajare în cadrul Primăriei municipiului Chişinău.

Proiectul internaţional BrainNet-working este susţinut de mai mulţi parteneri din Italia, Moldova, Spania, Ucraina, Federaţia Rusă şi este finanţat de Uniunea Europeană. Scopul principal al proiectului este promovarea migraţiei legale şi încadrarea în câmpul muncii. Alţi parteneri ai proiectului au fost Universitatea Liberă Internaţională din Moldova şi organizaţia neguvernamentală Acţiunea Civică.

Primăria Chişinău a fost responsabilă de selectarea candidaţilor, perfectarea actelor şi de plecarea tinerilor. Pentru participare la concurs au depus CV-urile 160 de persoane. Criteriile principale pentru participare au fost studii superioare şi vârsta de până la 35 de ani. Candidaţii au fost selectaţi de o comisie specială, din care au făcut parte specialişti de la Primărie, ULIM, Acţiunea Civică şi Universitatea Sapienza, Consorzio E-Laborando (Roma, Italia), Primăria Provincia di Roma, ONG „Caritas" (Roma, Italia).

Săptămâna viitoare va fi anunţat concursul de selectare pentru următorul grup de tineri, care vor merge în Italia în februarie 2009, în cadrul proiectului BrainNet-working.

Direcţia Relaţii Publice a                               06.11.2008

Primăriei mun. Chişinău

bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 83
MD 2012, Chişinău, Republica Moldova

Tel.: + 373 22 201 707

Fax: + 373 22 201 708

e-mail: drp@pmc.md

web: www.chisinau.md

cuvinte-cheie: BrainNet-working

Comentarii (0)

 

Related news

Sus