Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-11-06/ionitza-criza-din-1998-a-transformat-economia-moldovei-in-una-bazata-pe-consum-iar-o-criza-in-prezen-7098.html
Data: Nov 6, 2008 (00:00)

Ioniţă: Criza din 1998 a transformat economia Moldovei în una bazată pe consum, iar o criză în prezent ar putea-o transforma într-o economie exportatoare

Precum a declarat ziariştilor expertul economic al IDIS „Viitorul" Veaceslav Ioniţă, criza din 1998 a făcut ca moldovenii să devină cel mai mobil popor din Europa.

Potrivit lui, în timp ce Occidentul cheltuie miliarde de dolari pentru a redisloca angajaţii dintr-o ramură în alta, dintr-o companie în alta, în Moldova acest lucru se întâmplă gratuit, modovenii devenind foarte mobili, în urma crizei rublei ruseşti din 1998. Astfel, criza din 1998 a condus la îmbunătăţirea capitalului uman din Moldova. În prezent, peste hotare se află de două ori mai mulţi angajaţi decât în ţară. Totodată, prin transferul remitenţelor în ţară, este eradicată sărăcia.

De atunci şi în ultimii 5 ani de zile, Moldova a avut o creştere eonomică bazată pe consum. În prezent Moldova poate să-şi asigure creşterea economică prin majorarea exporturilor, afirmă expertul.

Potrivit lui Ioniţă , în prezent, pe lângă barierele tehnice, care se pot soluţiona, piedica principală a exporturilor eeste preţul. Astfel, în 10 luni de zile, producţia moldovenească exportată în ţările partenere s-a scumpit în medie cu 20%,. În special, preţurile la produsele exportate în România au crescut cu 30%. În acest caz, producţia moldovenscă devine necompetitivă pe pieţele regionale.

„O criză economică, ce ar conduce la deprecierea valutei moldoveneşti ar scădea puterea de cumpărare a populaţiei, în schimb ar face imediat producţia noastră mai competitivă pe pieţele externe. Moldovei imediat nu i-ar fi convenabil să importe şi toată producţia ar fi competitivă pentru exporturi", a menţionat Ioniţă.

Referindu-se la creşterea preţurilor, expertul a spus că inflaţia anuală în 2008 va fi în realitate de 12%. Totodată, inflaţia pentru moldovenii care utilizează remitenţe va fi de 40%. Expetul a explicat că până la finele anului, leul moldovenesc se va aprecia cu 25%. Dacă în anul curent leul nu s-ar fi apreciat, inflaţia trebuia să constituie 27%, a spus Ioniţă.

Precum a afirmat Veaceslav Ioniţă, pentru toată populaţia în 2008 inflaţia va fi de 12%, iar pentru cei ce primesc remitenţe inflaţia va constitui 40%. „Este evident, că prin apreciere valutei, noi de fapt toată povara o punem pe umeri populaţiei ce primeşte remitenţe", a spus expertul. El a menţionat că la moment cei care primesc remitenţe plătesc pentru ca restul populaţiei să primeasă gaz mai ieftin, carne mai ieftină etc.

„Nu ştiu dacă cei ce primesc remitenţe vor putea răbda mult, suportând o inflaţie mai mare, caci ei nu sunt sponsorii noştri", a spus Ioniţă. El nu a exclus faptul că la anul viitor volumul remitenţelor vor scădea şi va apărea fenomenul de trimitere de colete cu produse, în loc de bani.