Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-10-29/ziua-comisia-de-la-venetia-si-oficiul-pentru-institutii-democratice-si-drepturile-omului-cer-chisina-6936.html
Data: Oct 29, 2008 (15:27)

Ziua: Comisia de la Venetia si Oficiul pentru Institutii Democratice si Drepturile Omului cer Chisinaului sa reduca pragul electoral

Comisia de la Venetia (Comisia pentru Democratie prin Drept a Consiliului Europei) si Oficiul pentru Institutii Democratice si Drepturile Omului (ODIHR) cheama autoritatile Republicii Moldova sa revada modificarile recente ale Codului electoral, prin care a fost majorat pragul electoral de la 4% la 6%, au fost interzise blocurile electorale si au fost introduse modificari in legislatie prin care se interzice detinatorilor mai multor cetatenii sa ocupe anumite functii publice, printre care si cea de deputat.

Modificarile aduse Codului electoral, precum si interdictiile impuse persoanelor ce detin si cetatenia altui stat au fost operate in luna aprilie anul curent, cu votul majoritatii comuniste de la Chisinau. Aceste modificari au fost criticate dur de opozitie si de reprezentanti ai societatii civile de peste Prut, dar si de oficiali si institutii internationale.

Noul prag electoral de 6% este destul de inalt, ceea ce poate conduce la un numar mare de voturi pierdute, acordate formatiunilor care nu vor trece pragul respectiv, se mentioneaza intr-un raport comun al Comisiei de la Venetia si ODIHR, facut public marti, citat de Agerpres.

Interdictia de a ocupa functii publice, adresata celor cu dubla cetatenie, o violare a Conventiei Europene a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale

In ce priveste interdictia de a ocupa anumite functii de catre persoanele cu cetatenie multipla, autorii raportului mentioneaza ca, potrivit Codului de bune practici in materie electorala, ratificat de Republica Moldova in 1999, "cetatenii unui stat parte, care detin si alta cetatenie se bucura de aceleasi drepturi ca si ceilalti cetateni". De asemenea, aceste interdictii pot constitui o violare a Conventiei Europene a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, in speta, articolul 14 al Conventiei si articolul 3 al Protocolului Nr.1, se mai spune in documentul citat.

Comisia de la Venetia si ODIHR mai accentueaza faptul ca interzicerea blocurilor electorale ar putea duce la cresterea numarului de voturi pierdute la alegerile parlamentare. Cele doua organizatii internationale invita autoritatile moldovene sa implementeze recomandarile facute pana la alegerile parlamentare preconizate pentru 2009.

Modificarile respective au provocat si anterior reactii din partea unor reprezentanti oficiali si s unor organizatii internationale. Astfel, eurodeputatul roman Titus Corlatean a adresat in luna mai o intrebare scrisa executivului comunitar prin care atragea atentia asupra faptului ca modificarile operate de majoritatea comunista din Parlamentul de la Chisinau incalca in mod flagrant normele si practica democratica europeana, in special prin interzicerea aliantelor electorale, prin ridicarea pragului electoral la 6%, respectiv interdictia pentru persoanele care detin dubla cetatenie de a ocupa functii publice, inclusiv de a deveni membri ai parlamentului.

In raspunsul primit de la comisarul european pentru relatii externe si politica de vecinatate, Benita Ferrero-Waldner, se confirma preocuparea si ingrijorarea Comisiei Europene (CE), alaturi de Consiliul Europei (CoE) si Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), in legatura cu modul in care sunt pregatite de puterea comunista de la Chisinau alegerile parlamentare din 2009.

Si Presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Lluis Maria de Puig, care a efectuat in luna iulie o vizita la Chisinau, a sugerat autoritatilor Republicii Moldova sa obtina avizul Comisiei de la Venetia pentru ultimele schimbari in legislatia electorala. Sistemele electorale din Europa sunt foarte diferite, pragurile electorale de asemenea. Consiliul Europei (CoE) nu poate obliga Republica Moldova sa introduca un anumit prag, dar Comisia de la Venetia si CoE cred ca 5% pentru stabilirea pragului electoral ar fi cifra optima, a declarat oficialul european..

Si secretarul general al Asociatiei Oficialilor Electorali din Europa (ACEEEO), Zoltan Toth, a declarat in luna iulie, in cadrul unei conferinte de presa la Chisinau, ca "nu este binevenit faptul ca intre doua momente electorale Guvernul Republicii Moldova schimba Codul electoral intr-o maniera de care sa beneficieze partidele aflate la putere".

Presiuni din partea UE

Ambasadele statelor membre ale UE de la Chisinau, precum si delegatia Comisiei Europene si reprezentantul special al UE in Republica Moldova au dat publicitatii in luna iulie o declaratie prin care indemnau autoritatile moldovene sa transmita cat mai curand posibil Codul electoral spre expertizare Consiliului Europei si OSCE si sa respecte pe deplin recomandarile acestora, in special in ceea ce priveste pragul electoral, blocurile electorale si exercitarea efectiva de catre toti cetatenii a dreptului de a fi ales. "Concordanta Codului electoral cu standardele internationale nu va face altceva decat sa contribuie la sporirea stabilitatii democratice a Republicii Moldova", se mentiona in document.

Autoritatile de la Chisinau, care se pronunta pentru integrarea europeana a Republicii Moldova, au asigurat in repetate randuri UE si institutiile internationale despre dorinta de a asigura alegeri libere si corecte in Republica Moldova, dar nu au dat un raspuns clar in ceea ce priveste reexaminarea modificarilor efectuate, care au provocat critici si dezbateri.

Presedintele parlamentului, Marian Lupu, a declarat in cadrul unei conferinte de presa ca autoritatile moldovene raman deschise pentru dezvoltarea unui dialog cu reprezentantii Comisiei si ai CoE pe marginea legislatiei electorale. Urmeaza sa se tina cont atat de normele recomandate la nivel european, cat si de specificul situatiei din Republica Moldova, a mentionat el, fara a preciza daca legislativul va repune in discutie modificarile care prevad majorarea pragului electoral si interzicerea dublei cetatenii, dar afirmand ca "ramane de vazut ce se va obtine in urma dialogului cu organizatiile respective".

sursa: Ziua