Trimite e-mail | Printeaza
Economie
23.10.2008

Parlamentul a decis să privatizeze compania „Air Moldova” şi complexul hotelier „Codru”


Iniţiativa aparţine unui grup de deputaţi comunişti. Iniţiatorii legii de privatizare au spus că „Air Moldova” trebuie vândută pentru că statul nu are bani să o modernizeze. „Air Moldova” a fost înfiinţată prin decret prezidenţial în ianuarie 1992 şi a fost până acum una din companiile strategice care nu puteau fi privatizate.

De asemenea, urmează a fi privatizată şi cantina Parlamentului.

Toate obiectivele vor fi privatizate după evaluarea lor de către o companie specializată.

Totodată, deputaţii din opoziţie au declarat că  privatizarea celor mai mari întreprinderi ale moldovei trebuie amânată, iar statul trebuie să-şi asume responsabilitatea şi să joace un rol mai activ în dezvoltarea economiei.

Astfel, preşedintele Partidului Social Democrat, Dumitru Braghiş, a declarat că în condiţiile crizei statul nu va primi un preţ de piaţă adecvat pentru aceste întreptinderi. Potrivit lui Braghiş, statul trebuie să se impună ca jucător principal al investiţiilor în economie. El trebuie să elaboreze proiecte investiţionale sub garanţiile sale, să investească mijloace proprii sau împrumutate în aceste proiecte, concomitent atrăgând la ele investitori privaţi. Şi, ce este cel mai important, statul trebuie să ofere cetăţenilor săi posibilitatea de a deveni participanţi cu drept deplin ai acestor proiecte prin investirea mijloacelor proprii în ele.

„Experienţa de succes a ţărilor în curs de dezvoltare este o mărturie a faptului că o asemenea poziţie a statului contribuie la mobilizarea resurselor financiare interne şi la consolidarea eforturilor societăţii pe direcţia creării viitorului ţării”, a mai spus Dumitru Braghiş.

cuvinte-cheie: Air Moldova | Codru | privatizare

Comentarii (0)

 

Related news

Sus