Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-10-23/moldova-dezminte-informatziile-ca-ar-fi-livrat-armament-georgiei-6791.html
Data: Oct 23, 2008 (10:19)

Moldova dezminte informaţiile că ar fi livrat armament Georgiei

Potrivit generalului de divizie Ion Coropcean, Şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, Comandantul Armatei Naţionale, informaţiile apărute în mass-media referitor la livrarea muniţiilor de către Republica Moldova Georgiei, sunt nefondate şi aberante. Pe parcursul anilor nominalizaţi nu s-a efectuat nici o tranzacţie de vînzare a armamentului.

Armamentul din dotarea Forţelor Armate din Republica Moldova este supus unui control riguros, iar inspectorii internaţionali care au vizitat ţara noastră au atestat starea bună a sistemelor de securitate şi respectarea tuturor prevederilor tratatului FACE (Tratatul cu privire la Forţele Armate Convenţionale în Europa).

În ediţia sa de miercuri, 22 octombrie, ziarul de limbă rusă de la Chişinău „Kommersant Plus" acuză că armata georgiana a bombardat la începutul lunii august Thinvali cu obuze achizitionate inclusiv din Republica Moldova, Legalitatea livrărilor de arme ucrainene catre regimul Mihail Saakaşvili este verificată în prezent de o Comisie specială a Radei Supreme, aminteşte Kommersant Plus, adăugând că ceea ce nu se ştie este ca şi Republica Moldova figurează pe lista ţărilor care au ajutat Georgia în agresiunea acesteia împotriva Osetiei de Sud.

Publicaţia îl citează pe „un înalt responsabil, apropiat de conducerea supremă a republicii", care susţine că „Moldova a luat parte activă la livrarile de arme şi echipament militar către Georgia".

Potrivit „Kommersant Plus", numai în perioada mai-iunie 2008, circa 40 de vagoane cu muniţii provenind de la depozitele de armament din Ungheni ar fi luat calea spre Georgia.

 

Vagoanele ar fi conţinut obuze de 122 mm şi 152 mm pentru obuziere de tipul D-20 si D-30.