Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-10-08/6586-6586.html
Data: Oct 8, 2008 (21:48)

În 2008 investiţiile BERD în Moldova vor atinge 100 mil.euro – de trei ori mai mult faţă de 2007

Vicepreşedinte BERD Brigida Schmognerova a menţionat în cadrul întrevderii cu premierul Zinaida Greceanîi că Banca Europeană Pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare este încurajată de dezvoltarea relaţiilor cu Republica Moldova, în special în domeniul derulării proiectelor şi intenţionează să-şi extindă dezvolte aria prezenţei în ţară.Brigida Schmognerova a mai spus că, chiar dacă este prima sa vizită în Moldova, a reuşit să se convingă că dezvoltarea infrastructurii ţării va conduce la dezvoltarea economică a Moldovei. Din aceste considerente vicedirectorul BERD a declarat că este dispusă să urgenteze proiectul de reabilitare a drumurilor, care va reprezenta un pas important pentru soluţionarea altor probleme de infrastructură pentru viitor. Totodată,  Brigida Schmognerova şi-a exprimat disponibilitatea de a intensifica lucrul asupra proiectului de modernizare a Aeroportului Internaţional Chişinău, în special pentru a asigura procesul de alocare a destinaţiilor noi. Totodată reprezentantul BERD a mai spus că,  în prezent Banca are un alt produs, interesant pentru Moldova,  care ţine de eficienţa energetică. Potrivit reprezentantului BERD, acest produs a avut succes în Bulgaria, Slovacia şi în prezent se implementează în Georgia. Este vorba de linii de creditare pentru asigurarea aprovizionării cu resurse energetice din contul gestionării resurselor regenerabile. Potrivit Brigida Schmognerova implementarea  unor astfel de proiecte pentru întreprinderile mici şi chiar pentru edificiile sociale oferă, pe termen, lung economii de energie. În acest sens reprezentantul BERD a afirmat că, banca oferă posibilităţi reale ca aceste credite să fie atractive printr-o serie de stimulări. Un alt proiect care a fost discutat în cadrul întrevederii a fost creditarea agrobusinessului.  Brigida Schmognerova a afirmat că, de regulă, BERD nu se implică în proiecte în domeniul agriculturii, ţinînd cont de faptul că domeniul este foarte riscant. În acelaşi timp BERD-ul ar fi interesat în susţinerea producerii de legume şi fructe ecologice, pentru care în Moldova sunt condiţii reale de creştere, iar piaţa de desfacere poate fi găsită, fără îndoială, în Europa. Zinaida Greceanîi a menţionat că Moldova este o ţară agricolă, iar irigarea a devenit o constrângere pentru economia ţării, în contextul ultimelor evoluţii ale schimbărilor climaterice. Prim-ministrul a menţionat că fermierii din Moldova deja au experienţă în domeniul angajării creditelor şi cooperarea în acest sens cu BERD ar fi un lucru foarte interesant. Referitor la proiectul de modernitzare a Aeroportului Chişinău,  premierul a mai spus că Guvernul a decis includerea întreprinderii de stat Air –Moldova în lista întreprinderilor supuse privatizării, după care va urma liberalizarea serviciilor aviatice şi automat deschiderea noilor destinaţii. Zinaida Greceanîi a subliniat că proiectele derulate cu BERD-ul sînt foarte importante pentru Moldova şi actuala guvernare va face tot posibilul pentru a urgenta implementarea acestora.