Trimite e-mail | Printeaza
Economie
01.10.2008

ECO: 12 SRL din cadrul Moldovagaz vor fi lichidate

Procesul de restructurare şi reorganizare a societăţii pe acţiuni moldo-ruse Moldovagaz este aproape de finalizare spun surse din cadrul întreprinderii. Potrivit lor, în urma acestui proces, urmează a fi perfecţionată structura SA Moldovagaz, prin reducerea numărului de întreprinderi şi filiale şi prin simplificarea schemei de furnizare a gazelor.

12 SRL-uri din cadrul Moldovagaz vor fi reunite într-o singură întreprindere

Astfel, cele 12 SRL-uri din componenţa Moldovagaz (care la rândul lor au peste 20 de filiale raionale) ar urma să fie reunite într-o singură întreprindere, care va avea cinci filiale regionale (Nord, Centru, Sud, Chişinău şi UTA Găgăuzia). La rândul său, filialele vor avea sectoare specializate de deservire şi exploatare în fiecare raion.

Potrivit concepţiei, tot volumul de gaze importat în Moldova, SA Moldovagaz îl va vinde noii întreprinderi, care, la rândul ei, îl va comercializa consumatorilor din republică şi, respectiv, se va ocupa şi de acumularea plăţilor pentru gaze. În acelaşi timp, majoritatea specialiştilor se feresc să ne spună concret când va aprobat planul de reorganizare a întreprinderii Moldovagaz, care a fost elaborat de specialişti din cadrul a diverse ministere, în colaborare cu administraţia Moldovagaz.

Cum Moldovagaz îşi dublează volumul de vânzări

La ora actuală schema de livrare a gazelor în Moldova este cam următoarea: Gazprom ne aduce gazul la hotar, de unde acesta este cumpărat de întreprinderea mixtă moldo-rusă SA Moldovagaz, care apoi îl vinde SRL Moldovatransgaz (care face parte din structura Moldovagaz). Ultima transportă gazul şi îl revinde înapoi la Moldovagaz, la un preţ ce include cheltuielile de transportare. După aceasta Moldovagaz vinde gazul întreprinderilor de distribuţie (inclusiv la 12 SRL-uri ce fac parte din cadrul SA Moldovagaz). SRL-urile parţial îl furnizează consumatorilor, iar parţial îl revând la Moldovagaz, pentru ca aceasta să-l livreze CET-urilor şi unor consumatori mari. Ca rezultat al acestei scheme întortocheate, gazul livrat de Gazprom în Moldova este vândut şi revândut de 3-4 ori, iar Moldovagaz raportează un volum al vânzărilor anuale de 2-3 ori mai mare decât cel real.Potrivit bilanţului financiar al Moldovagaz, în anul 2007, veniturile din vânzări au constituit circa 7,54 mlrd. lei, în creştere cu 37,8% faţă de anul 2006, când au fost de 5,47 mlrd. de lei. 

Aceasta în timp ce, în anul 2007, valoarea gazelor livrate pe teritoriul Moldovei a crescut doar cu 10% şi a fost în valoare de circa 2,73 mlrd lei, iar, în 2006, de 2,47 mlrd. lei.

Ambiguitatea situaţiei este că toate aceste vânzări şi revânzări de gaze au loc în cadrul unei companii şi ar putea fi cu uşurinţă excluse. Dacă s-ar fi întâmplat, de exemplu, în cazul unei alte companii, apoi la sigur că fiscul ar fi trâmbiţat despre o schemă de evaziune fiscală. Noi nu putem spune dacă e vorba sau nu despre o astfel de schemă, dar existenţa acestor structuri duce cu siguranţă la o serie de cheltuieli suplimentare, care ulterior sunt incluse în tariful plătit de toţi consumatorii moldoveni.

De altfel, anul trecut cele 12 SRL din cadrul Moldovagaz au acumulat pierderi de 108,5 mil. lei, în timp ce compania, în general, a raportat un profit record – de 542,9 mil. lei, faţă de pierderile de 227,3 mil. lei din anul 2006.

Evoluţia valorii gazelor livrate în Moldova şi a vânzărilor Moldovagaz (imaginea 1)

Gazprom urmează să dea verdictul asupra planului

Proiectul de reorganizare este în mare parte coordonat şi cu acţionarul majoritar, concernul rus Gazprom. Problema cea mare este cu ce cotă din capital se va alege Gazprom în urma acestei reorganizări. În orice caz, Gazprom nu este de acord cu vreo reducere a cotei, ci din contra vrea să o majoreze până la 75% din contul datoriilor de 3,5 mlrd. lei pentru gaze. Totuşi, decizia finală privind aprobarea sau respingerea planului urmează să o dea Adunarea generală extraordinară a acţionarilor, ce va fi convocată până la finele anului.

Potrivit preşedintelui Moldovagaz, Alexandru Gusev, Adunarea ar urma să fie convocată la finele lunii noiembrie curent şi pe ordinea de zi a acesteia este şi revizuirea statului întreprinderii şi modificarea regulamentului de funcţionare atât a Consiliului de Obeservatori, cât şi a cârmuirii etc.

Gusev susţine că aceste schimbări sunt necesare pentru perfecţionarea şi eficientizarea sistemului de administrare a SA Moldovagaz.

La 15 mai curent, Adunarea anuală a acţionarilor a aprobat şi un set de măsuri propus de Consiliul de observatori pentru îmbunătăţirea situaţiei economico-financiare a întreprinderii, ce prevede asigurarea unei rentabilităţi a vânzărilor, reglementarea datoriilor la livrările de gaze, perfecţionarea schemei şi structurii Moldovagaz, adoptarea şi realizarea unui program de investiţii pentru trei ani, modernizarea sistemului informaţional, finalizarea evaluării activelor de lungă durată, efectuarea unui audit internaţional a rezultatelor activităţii întreprinderii (efectuat de compania PriceWaterhouseCoupers).

De altfel, despre restructurarea Moldovagaz s-a discutat şi la finele anului trecut în cadrul Comisiei mixte moldo-ruse de cooperare economică, iar ex-preşedintele administraţiei Moldovagaz, Ghenadi Abaşchin, a declarat presei că Moldovagaz va fi supusă unei reorganizări serioase cu inventarierea averii gestionate pe malul drept al Nistrului. Potrivit lui Ghenadii Abaşchin, concomitent pe teritoriul Transnistriei va fi creată o întreprindere separată, care se va afla în proprietatea Gazprom. Ca rezultat, sectorul gazier din Transnistria se va separa în mod legal de cel al Moldovei.

Capitalul statutar al SA Moldovagaz constituie 1,33 miliarde lei, 50% din acţiuni aparţinând concernului Gazprom, 35,33% – Guvernului Republicii Moldova, 13,44% – Comitetului pentru gestionarea patrimoniului din Transnistria şi circa 1,23% - persoanelor fizice. Acţiunile deţinute de Transnistria sunt administrate de circa trei ani de Gazprom. În prezent, Gazprom negociază cu autorităţile moldovene asupra modalităţii de transmitere a acestei cote în proprietatea monopolului rus. Moldovagaz este, în prezent, cea mai mare companie din Republica Moldova. Totodată, Moldovagaz este compania cu cel mai mare volum de vânzări din Moldova, dar şi cel mai mare debitor şi creditor din economia moldovenească.

Sursa: ECO

Ion DRAGHIŞTEANU

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus