Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-09-26/6476-6476.html
Data: Sep 26, 2008 (22:07)

Viceministrul Valeriu Ostalep va efectua o vizită de lucru în Italia

În perioada 28-30 septembrie curent, Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, va efectua o vizită de lucru în Italia, în vederea participării la consultările politice moldo-italiene la Roma şi întreprinderea unei deplasări în oraşul Veneţia

Pe agenda consultărilor politice se află întrevederi cu oficiali de la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Italia.

În cadrul convorbirilor urmează a fi abordate subiecte ce vizează cooperarea bilaterală moldo-italiană, direcţiile prioritare ale Republici Moldova sub aspect comunitar, securitatea internaţională şi regională, în particular în cadrul instituţiilor internaţionale, intensificarea colaborării comercial-economice, precum şi protecţia socială a cetăţenilor moldoveni aflaţi în Italia.

Totodată, la Veneţia, se vor purta discuţii cu Primarul municipiului Veneţia, precum şi vor avea loc reuniuni cu reprezentanţii diasporei moldoveneşti şi cu un grup de antreprenori italieni din regiunile nordice ale Italiei. La evenimentele în cauză va participa şi Consulul General al Republicii Moldova la Bologna.