Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-08-27/6220-6220.html
Data: Aug 27, 2008 (09:15)

Politicienii din Republica Moldova nu cred în promisiunile preşedintelui Rusiei

Opoziţia politică de la Chişinău crede în fapte, nu în declaraţii. Preşedintele Alianţei Moldova Noastră, Serafim Urechean spune că în dosarul transnistrean Moscova ar trebui să treacă de vorbe la acţiuni(audio).

Serafim Urechean susţine că preşedintele rus Medvedev, prin declaraţiile sale optimiste în ce priveşte Transnistria, doreşte să convingă comunitatea internaţională de faptul că Moscova poate rezolva conflictele din spaţiul ex sovietic şi pe altă cale decât cea militară.

În ultimii ani, deşi atât liderii de la Moscova, cât şi cei de la Chişinău au declarat că dosarul transnistrean va fi închis, acest lucru nu s-a întâmplat, afirmă prim-vice preşedintele Partidului Democrat din Republica Moldova, Oleg Serebrian(audio).

Liderul Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca spune că în condiţiile actuale nu există premise pentru o rezolvare rapidă a conflictului transnistrean: (audio)

Tratativele în problema transnistreană s-au blocat acum doi. Chiar dacă Chişinăul oficial a promis că negocierile în format 5 plus 2 vor fi reluate la începutul acestei veri, situaţia rămâne neschimbată. Opoziţia politică a acuzat în repetate rânduri conducerea comunistă de faptul că evită dezbaterile publice pe marginea reglementării transnistrene.

Sursa: RFI