Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-08-08/6031-6031.html
Data: Aug 8, 2008 (21:19)

Guvernul a aprobat noua lege cu privire la secretul de stat

Potrivit documentului, este considerat secret de stat informaţiile din domeniul apărării naţionale, economiei, ştiinţei şi tehnicii, relaţiilor externe, securităţii statului şi asigurării ordinii de drept etc, a căror divulgare prematură poate cauza prejudicii intereselor şi/sau securităţii statului. Legea stabileşte patru grade de secretizare a informaţiilor atribuite la secret de stat: „strict secret”, „secret”, „confidenţial”, „restricţionat”. Gradul de secretizare poate fi atribuit atât unor documente întegral, cât şi paginilor, paragrafelor, secţiunilor dintr-un anumit document sau anexelor la acesta. Pentru informaţiile cu gradul de secretizare „strict secret” se stabileşte un termen de secretizare de până la 25 de ani, pentru informaţiile cu gradul de secretizare „secret” – de până la 15 de ani, pentru informaţiile cu gradul de secretizare „confidenţial” – de până la 10 ani şi pentru informaţiile cu gradul de secretizare „restricţionat” – de până la 5 ani. Pentru informaţiile despre persoanele care colaborează sau au colaborat confidenţial cu organele care desfăşoară activitate de informaţii, de contrainformaţii şi operativă de investigaţii se stabileşte un termen de secretizare de pînă la 75 de ani, indiferent de gradul de secretizare.În cazuri excepţionale, pentru anumite informaţii atribuite la secret de stat, termenul de secretizare poate fi prelungit. Cetăţenii şi persoanele juridice sunt în drept să ceară desecretizarea informaţiilor. Persoanele cu funcţii de răspundere în cauză sunt obligate să dea un răspuns în scris în termen de o lună. La secretul de stat nu pot avea acces persoanele care sprijină activitatea unui stat străin, organizaţiilor străine sau a reprezentanţilor acestora, precum şi cetăţenii străini şi apatrizi ce cauzează prejudicii intereselor şi/sau securităţii Moldovei sau participă la activitatea partidelor sau a asociaţiilor obşteşti, a căror activitate este suspendată, limitată sau interzisă în modul stabilit de lege.